Data publicării:

Cozmin Gușă: Cineva folosea arma letală numită 'dosarul de la SIPA'

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat scandalul privind documentele SIPA. 

”Am demisionat din PSD în 2003, de Ziua Americii. Din ambiție, am început să investighez, și primul lucru pe care l-am discutat într-o conferință în toamna lui 2003 a fost arhiva SIPA. Atunci, acum 14 ani, vorbeam de necesitatea ca SIPA să nu mai existe ca serviciu secret, din cauza torturilor la care erau supuși unii deținuți - nu li se dădea mâncare sau apă o zi și ofițerul SIPA îi chema apoi să spună niște lucruri. Am aflat despre aceste proceduri ale SIPA pe când pe doamna Macovei n-o interesa subiectul”, a declarat Cozmin Gușă, la Realitatea TV. 

Se foloseau date despre viața personală a altor deținuți, a procurorilor, sau a judecătorilor pentru a influența decizii în justiție prin șantaj, a subliniat consultantul politic.

Cozmin Gușă a continuat: "După alegerile din 2004, când Adrian Năstase a fost învins, am fost pus în postura să sprijn ocuparea postului de ministru al Justiției de către cineva din societatea civilă, care părea potrivit, respectiv doamna Monica Macovei". El a subliniat: ”De ce Băsescu s-a încăpățânat atât de mult să luăm Ministerul Justiției, când partidul nu voia acest lucru?! N-am știut că e agentul lui Soros. Această impunere în Justiție a oamenilor săi s-a dovedit că n-a fost cel mai bun lucru pentru societatea românească. Monica Macovei a avut o intenție cu SIPA, dar n-a rezolvat-o onorabil”.

SIPA, accesată de ”cineva” cu anumite interese

SIPA bineînțeles că nu mai trebuia să existe, a subliniat consultantul politic. 

”S-a scris în presă, la nivelul anilor 2005, 2006, 2007, ca cineva are acces la SIPA si o foloseste pentru anumite interese de a subordona sistemul care era total imperfect. Marile decizii care au influențat soarta țării au fost luate la nivel de Justiție. Cunosc oameni politici și din Justiție, care încă mai sunt activi, care au căzut sub acest demers al dosarelor de la SIPA”, a dezvăluit Cozmin Gușă.

[citeste si]

”La SIPA, arma este foarte complicată, pentru că ea se exercită împotriva unor oameni care trebuie să împartă dreptatea, împotriva unor acuzatori cum sunt procurorii”, a precizat Cozmin Guşă. Consultantul politic a adăugat că ”Acest demers este unul extrem de important. Sigur, putem suspecta, dar nu ne interesează pe noi. Dan Andronic are o relaţie apropiată de Traian Băsescu, care doreşte s-o apere pe Elena Udrea. Care şi cu Sebi Ghiţă, şi cu Ponta, şi cu Dragnea. Da, e adevărat. Ele sunt speculaţii, ele pot să fie decupate şi să rămână. Sigur că putem să acuzăm că unii au o miză personală, pentru că sunt în pericol. Se apără cu armele pe care le au în dotare. Numai că miza noastră ca televiziune, ca oameni invitaţi, ca discuţie, este o miză legată de destructurarea unui sistem concentraţionar, în care alţii au preluat o armă letală, pentru că asta s-a întâmplat. Cineva folosea arma letală numită 'dosarul de la SIPA' împotriva judecătorilor, procurorilor. Şi alţii, în loc să izoleze această armă letală nepotrivită într-o democraţie, au preluat-o, probabil prin copierea unor documente şi folosirea lor ulterioară, şi au folosit-o. Deci sunt la fel de blamabile ambele tabere. Şi cei care au folosit SIPA până la desfiinţare, şi cei care au folosit dosarele SIPA după desfiinţare. Aici trebuie să rămână oamenii cinstiţi care doresc să afle adevărul şi care sunt convinşi de un lucru: România nu se poate asana prin alegeri, pentru că alegerile nu vor putea fi niciodată libere în prezenţa dosarelor de şantaj, iar aici în prim-plan sunt cele din justiţie. La SIPA, arma este foarte complicată, pentru că ea se exercită împotriva unor oameni care trebuie să împartă dreptatea, împotriva unor acuzatori cum sunt procurorii. Este un dosar de şantaj care îşi produce efecte prin deciziile care privesc statul român, vezi alegerile din 2009, sau care privesc soarta unor oameni care fac mai multă sau mai puţină puşcărie sau deloc, când e cazul”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel