Într-un mesaj postat pe Instagram, Şarapova, 32 ani, care şi-a anunţat retragerea pe 26 februarie, îi îndeamnă pe fanii ei să-i transmită mesaje sau întrebări şi promite că le va răspunde tuturor. Izolată la domiciliul din SUA, Şarapova a avut o iniţiativă similară pe 26 august, când prin intermediul programului Zoom şi-a chemat fanii să stea de vorbă.
'Am încercat să găsesc o modalitate de a fi în contact cu toţi urmăritorii mei, deoarece săptămâna trecută m-am distrat foarte bine să fac o conferinţă video cu 150 dintre voi. Mi-a plăcut acea discuţie şi mi-aş dori să fiu mai conectată la fani, deoarece trecem cu toţii prin izolare. Vreau să-mi scrii ce crezi. Vă las un număr de telefon şi îmi puteţi trimite orice mesaj care va merge direct pe mobil, acelaşi pe care îl dau acum. Îţi voi răspunde. Spune-mi cum merge, pune-mi întrebări sau spune doar salut. Orice reţetă grozavă este binevenită a scris Maria în mesajul ei video.
Americanca Sloane Stephens, campioana US Open din 2017, a oferit de asemenea un număr de mobil la care fanii pot trimite mesaje text şi pot aborda discuţii despre orice subiect, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară