Data publicării:
COVID-19, valul II. Nu doar bătrânii sunt în pericol. Avertismentul Marii Britanii pentru Europa. "Undeva s-a greşit!"
Al doilea val de infecţii cu coronavirus nu mai pune în pericol doar bătrânii şi bolnavii cronici, avertizează specialiştii englezi.
Potrivit acestora, femeile între 20 şi 40 de ani vor fi ţinta principală a noului val. Acest lucru este deja vizibil în Marea Britanie, acolo unde a crescut numărul internărilor în această categorie a populaţiei. Şi asta se întâmplă pentru că femeile din acest grup de vârstă ar avea locuri de muncă mai riscante în pandemie.
Profesorul Calum Semple, expert în boli infecţioase, a declarat, conform Daily Mail, că femeile între 20 şi 40 de ani lucrează mai mult în industria ospitalităţii, unde intră în contact cu diverşi oameni, dar fac parte şi din categoria de vârstă care ignoră regulile de distanţare. Potrivit unei analize a acestuia, din ianuarie în august, 56 la sută dintre pacienţii COVID-19 din Marea Britanie au fost bărbaţi. Însă din 1 august, cifra femeilor infectate a crescut de la 44 la 48 la sută.
"Vedem o creştere mare, ceea ce înseamnă că undeva s-a greşit. Este clar pentru mine că aceste femei sunt expuse la virus şi asta poate fi doar din cauză că fac parte dintr-o parte a societăţii care nu respectă regulile. Mesajul este că COVID-19 este real şi afectează şi tinerii", a declarat prof. Semple. .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News