Data publicării:
COVID - 19. Transportul public, interzis în Iași. Cine are voie să circule
Primarul Iașului a decis interzicerea folosirii transportului public, măsura urmînd a intra în vigoare de miercuri. Decizia are și câteva excepții, informează Mediafax. Decizia a fost luată în ședinta Comitetului Local pentru Situații de Urgență de marți.
"Începând cu data de 25 martie se interzice utilizarea transportului public de călători pe toate traseele din Municipiul Iași și zona exterioară acestuia, aflat în administrarea și exploatarea S.C. Compania de Transport Public Iași S.A.", au anunțat reprezentanții primăriei Iași într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, cei care vor putea totuși circula cu mijloacele de transport în comun sunt cadrele medicale și cele nemedicale și din sistemul public și cel privat, angajații farmaciilor și angajații fabricilor de medicamente din Municipiul Iași, angajații MAI, MApN și cei ai Poliției Locale, asistenții sociali și asistenții personali ai persoanelor cu handicap, poștașii, dar și pacienții cronici care trebuie să ajungă la cabinetele medicale pentru consultații. Alte persoane care se vor putea urca în tramvaie și autobuze sunt cei care monitorizează persoanele aflate în autoizolare sau persoanele peste 65 de ani sau voluntarii.
"Accesul în mijloacele de transport public de călători se va face doar pe baza legitimației de serviciu sau a unei adeverințe eliberate de angajatorii enumerați mai sus, care să ateste calitatea de angajat", mai precizează reprezentanții Primăriei Iași.
Companiile din Iași care încă lucrează vor putea avea curse speciale, iar toți cei care vor folosi mijloacele de transport în comun vor trebui să poarte mască de protecție și mănuși. Chiar și așa, numărul celor care vor putea urca în tramvaie și autobuze nu trebuie să depășească numărul locurilor pe scaune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News