Data publicării:

Covid - 19. Restricţii de călătorie pentru români în Europa. Lista țărilor

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Monitorul de Cluj
Foto: Monitorul de Cluj

Numărul mare de îmbolnăviri cu vrusul COVID - 19 a determinat ca foarte multe state să  restricționeze  sau să impună anumite măsuri privind  accesul pe teritoriul lor a cetățenilor români. 

BELGIA

Regatul Belgiei a clasificat  statele de proveniență a persoanelor care călătoresc în acest stat pe trei categorii: zona verde, zona portocalie și zona roșie.

România a fost inclusă în zona portocalie, astfel că românii care intră în Belgia  le este recomandată intrarea în autoizolare sau cel puțin limitarea contactelor sociale. Nu există restricții pentru persoanele care călătoresc în interes de serviciu, dar acestea sunt rugate să limiteze deplasările non-profesionale pe teritoriul Belgiei.

De asemenea, cetățenii care intră din România în Regatul Belgiei trebuie să completeze și formularul Public Health Passengers Locator Form (disponibil la adresa: https://dofi.ibz.be/sites/dvzoe/EN/Pages/Travel-to-Belgium.aspx ).

AUSTRIA

Începând cu 9 iulie, toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în Austria doar dacă prezintă un certificat medical (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile. În absența acestui certificat, cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor trebui să intre în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile, imediat după intrarea în Austria. În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro, potrivit romaniatv.net.

BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA

Cetățenilor români le este permisă intrarea în Bosnia și Herțegovina cu condiția prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore anterior momentului intrării în Bosnia și Herțegovina

CIPRU

România este inclusă în categoria B (țări considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test de coronavirus PCR negativ la intrare).

Cale aeriană: Pentru a putea călători în Republica Cipru, cetățenii români trebuie să prezinte obligatoriu un test de coronavirus negativ (în limba engleză), efectuat cu maxim 72 de ore înainte de plecare. Ministerul adjunct al Turismului a pus la dispoziția călătorilor portalul www.cyprusflightpass.gov.cy  pe care trebuie să se înregistreze orice persoană dorește să călătorească în R. Cipru.

GRECIA

Toți cetățenii străini care intră în Grecia pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, în scop turistic, sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie obligatoriu în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și numărul/seria documentului de călătorie ce va fi prezentat în momentul controlului vamal (pașaport sau carte de identitate).

Măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei se aplică în intervalul 15.07 (orele 00,01) - 29.07 (orele 00,01).

În conformitate cu informațiile comunicate public de către autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr , termenul pentru completarea formularului electronic (Passenger Locator Form) a fost modificat. Astfel, față de regula anterioară care stabilea obligativitatea completării formularului electronic cu minimum 24 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Elene, conform noilor informații, acesta poate fi completat inclusiv în cursul zilei anterioare intrării pe teritoriul Greciei.

NORVEGIA

Începând cu data de 15 iulie 2020, este permisă intrarea cetățenilor români pe teritoriul norvegian cu MENȚINEREA OBLIGATIVITĂȚII DE INTRARE ÎN CARANTINĂ/IZOLARE LA DOMICILIU TIMP DE 10 ZILE după sosire.
Persoanele care nu au rezidență permanentă în Norvegia trebuie să prezinte la sosire documente din care să rezulte șederea continuă, pe durata celor 10 zile, la o adresă înregistrată din Norvegia sau rezervare de cazare/aranjament de închiriere a unui spațiu (poate fi sub forma de email sau SMS, din care să rezulte cu claritate rezervarea).

OLANDA

Începând cu data de 9 iulie, cetățenilor care se deplasează din România în Olanda le va fi recomandată în mod ferm auto-izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos. 

Pasagerii care sosesc în Regatul Țărilor de Jos din zonele cu risc ridicat trebuie să completeze o declarație de sănătate obligatorie. Companiile aeriene trebuie să solicite pasagerilor această declarație.

MAREA BRITANIE

Cetățenii români care călătoresc din România în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

SLOVENIA

Cetăţenii români care ajung în Slovenia din România vor intra în carantină la o adresa declarată timp de 14 zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel