28 de rezidenţi ai căminului şi cel puţin 12 angajaţi ai unităţii din Odobeşti s-au infectat cu noul coronavirus şi chiar în noaptea de Înviere au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Odobeşti. Toţi au forme uşoare ale bolii şi solicită să fie izolaţi în căminul care în prezent este aproape gol. În total, instituţia are 37 de beneficiari şi 25 de angajaţi, iar cei bolnavi cer să li se permită să meargă înapoi în cămin. Ei au redactat o scrisoare pe care au trimis-o autorităţilor, informează Mediafax
„Dacă eram asimptomatici, de ce n-aţi avut încredere în noi? Cum aţi lăsat incerţii în centru şi apoi aţi aflat înaintea noastră rezultatele la teste? Cum aţi ales să ne duceţi un bunic în spital, altul decât cel în care suntem noi, singur, fără niciun chip cunoscut? Cine-i va purta de grijă? Pe ce criterii, altele decât cele pe care ni le-aţi fluturat pe sub nas, ameninţându-ne cu poliţia, aţi decis că un pozitiv asimptomatic poate sta acasă, iar noi nu? I-aţi adunat chiar şi pe cei care erau acasă de treisprezece zile şi i-aţi adus lângă noi. Ce aţi avut în vedere?", se întreabă angajaţii Centrului Rezidenţial Persoane Vârstnice Odobeşti.
Protestatarii aşteaptă răspunsuri de la autorităţi şi spun că răbdarea lor a ajuns la final.
„Dacă în voi a mai rămas un sâmbure de omenie, făceţi-vă datoria şi lăsaţi-ne la casele noastre, la locurile noastre de muncă, daţi-ne bunicii înapoi! Vom face ceea ce am făcut mereu: îi vom îngriji şi iubi, îi vom apăra de inamic şi vom fi scut viu pentru ei! Răbdarea noastră începe să ia sfârşit, aşa că aşteptăm răspunsul vostru! Nouă, direct, nu la presă, nu la terţi, aşa cum aţi tot făcut", au precizat angajaţii căminului de bătrâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva