Covid-19 nu este gripă. Pacienții, mai predispuși să moară în spital din cauza SARS-CoV-2
Un studiu recent arată că pacienții cu Covid-19 sunt mai predispuși să moară în spital decât pacienții cu gripă, se arată într-un raport CDC.
Pacienții cu coronavirus sunt mai predispuși să sufere complicații și să moară în spital decât pacienții cu gripă, potrivit unui raport publicat marți de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite, scrie CNN.
Pacienții cu Covid-19 au fost de aproape două ori mai probabil să aibă nevoie de terapie intensivă și de cinci ori mai probabil să moară decât pacienții cu gripă, potrivit datelor naționale de la mai mult de 9.000 de pacienți cu fie Covid -19 sau gripa.
Spitalizările au fost de aproape trei ori mai lungi pentru pacienții cu coronavirus și aproape un sfert dintre acești pacienți au avut complicații. Mai mult, pacienții cu coronavirus au avut dublu risc de pneumonie, un tip de inflamație cardiacă numită miocardită; cheaguri de sânge cunoscute sub numele de tromboză venoasă profundă, precum și embolie pulmonară; hemoragie cerebrală și insuficiență hepatică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News