Data publicării:

COVID-19. Femeile însărcinate, probleme cu circulaţia sângelui

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Femeile însărcinate infectate cu noul coronavirus au probleme cu circulaţia sângelui în placentă, conform unui studiu realizat în SUA. 

Alegeri prezidentiale 2024

Studiul a fost realizat pe 16 femei care au testat pozitiv pentru COVID-19 şi au născut în perioada martie - mai la Northwestern's Memorial Hospital din Chicago. Analizând placenta, cercetătorii au constatat că aceste mame „au avut semnificativ mai multe şanse” să aibă vasele de sânge afectate.

Toţi bebeluşii s-au născut perfect sănătoşi şi nu au testat pozitiv pentru COVID-19. Dar autorii studiului spun totuşi că noul coronavirus „ar putea provoca modificări ale placentei, ceea ce are câteva implicaţii destul de semnificative pentru sănătatea unei sarcini".

Dr. Jeff Goldstein, unul dintre co-autorii studiului a declarat că „ar putea provoca un flux de sânge mai mic în placentă, ceea ce duce la o posibilă scădere a oxigenării şi a cantităţii de nutrienţi pe care o primeşte fătul”, scrie Mediafax. 

Una dintre femei, avort spontan 

Dintre cele 16 mame care au participat la studiu, 15 au fost infectate în timp ce se aflau în cel de-al treilea trimestriu de sarcină şi au născut. Cea de-a 16-a mamă, care a fost asimptomatică, a avut un avort spontan la 16 săptămâni, dar nu se ştie dacă acesta s-a datorat infectării, a spus Goldstein.

Cele 15 mame care au născut au fost fie asimptomatice, fie au avut simptome uşoare de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel