Data publicării:

COVID-19 are un efect la care nu se aştepta nimeni. Probleme cu dinţii pentru cei vindecaţi

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

COVID-19 produce efecte pe termen lung în cazul pacienţilor vindecaţi, iar periodic specialiştii mai adaugă câte o sechelă pe listă. 

Ultima din această lungă listă este căderea dinţilor. 

„Începem să ne uităm după manifestări mai puțin obișnuite, care adesea produc invalidități pacienților noștri la câteva luni după ce se vindecă de COVID-19”, a declarat pentru The New York Times dr. William W. Li, președintele unei fundații medicale. Asta, pentru că de mai multe săptămâni, unii pacienți care au scăpat de virus susțin că după aceea și-au pierdut un dinte. O manifestare cu atât mai stranie, cu cât pacienții n-au simțit nici cea mai mică durere. Pur și simplu dintele a început să se miște. Unii pacienți au relatat că și-au simțit gingiile ceva mai sensibile, că dinții au căpătat o coloratură și în unele cazuri s-au spart. 

O femeie de 43 de ani din New York, Farah Khemili, a povestit că a simțit, mestecând niște gumă, că parcă i se mișcă un dinte, iar a doua zi s-a trezit efectiv că i-a căzut, fără să simtă nici cea mai mică durere. Descumpănită de ceea ce i s-a întâmplat, femeia a intrat pe un forum pentru pacienții atinși de așa-numitul „COVID lung” și acolo a descoperit că mulți dintre ei spuneau că au avut probleme dentare după ce au făcut COVID, scrie digi24.ro

O femeie din acel grup susține că pur și simplu i-a căzut un dinte, fără niciun fel de sângere, mâncând o banală înghețată, nici măcar ceva dur! Diana Berrent, cea care a fondat acest grup online de susținere, a povestit despre cazul fiului ei de 12 ani, care și-a pierdut unul dintre dinții adulți la câteva luni după ce a făcut o formă ușoară de COVID-19.

Vase de sânge afectate?

 

„Este extrem de rar ca dinții să cadă pur și simplu. Însă probleme dentare deja existente se pot agrava ca urmare a unei infecții cu SARS-CoV-2”, spune dr. David Okano, specializat în paradontologie. Farah Khemili, de exemplu, la fel ca alți pacienți, avea într-adevăr probleme cu dantura. 

„SARS-CoV-2 face ravagii în momentul în care se leagă de proteina receptoare ACE-2, care este omniprezentă în corpul uman. Nu o găsim numai în plămâni, ci și în celulele nervoase și endoteliale. În consecință, este posibil ca virusul să fi afectat vasele de sânge care asigurau hrănirea dinților”, spune dr. Li. „Asta ar putea explica de ce pacienților le cad dinții fără să simtă nicio durere, însă trebuie făcute studii suplimentare”, spune medicul. 

Pe de altă parte, este posibil ca răspunsul exagerat al sistemului imunitar, cunoscut sub numele de furtuna de citokine, să se manifeste la nivelul cavității bucale. Dacă reacția este în gură, poate fi un mecanism de apărare împotriva virusului, spune medicul stomatolog Michael Scherer. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel