ANP anunță că vineri, un angajat al Penitenciarului Giurgiu a confirmat pozitiv la un prim test pentru SARS-CoV-2. Pentru certitudine, s-a luat decizia retestării acestuia, polițistul de penitenciare aflându-se, în prezent, internat la Spitalul Clinic „Dr. Victor Babeș" București, scrie Mediafax. Angajatul, asimptomatic, este contactul unui membru de familie confirmat pozitiv.
Posibilii contacți, în autoizolare
"Deși polițistul de penitenciare nu are atribuții în spațiul de deținere și interacțiunea cu persoanele private de libertate este limitată, prin respectarea conduitei de prevenție de la nivelul unității, acesta a purtat, în executarea serviciului, echipament de protecție (mască și mănuși). Instituțional, a fost dispusă măsura autoizolării posibililor contacți, în paralel cu intensificarea activităților de dezinfecție și igienizare a spațiilor. Preventiv, un deținut contact a fost testat, în data de 18.04.2020, potrivit precizărilor Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, rezultatul fiind negativ", transmite ANP.
Angajații unităților penitenciare sunt supuși triajului epidemiologic, atât la intrarea, cât și la ieșirea din serviciu, iar angajatul implicat nu a manifestat simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2. Până la acest moment, nu se înregistrează nicio altă confirmare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul Penitenciarului Giurgiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video