Data publicării:

COVID-19. Alex Coita: Cei care citesc acest mesaj să ia următoarele măsuri

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Alex Coita / Foto Facebook
Alex Coita / Foto Facebook

Alex Coita, co-președintele Platformei Social Liberale, a transmis un mesaj în contextul crizei COVID-19. 

„Mai jos este un mesaj foarte important către autorități și către voi toți, în contextul crizei COVID-19. Vă rog să îl dați mai departe pentru a ne asigura că ajunge la cât mai multă lume și a ne putea proteja cât mai bine de efectele acestei epidemii.

Trebuie să știți că semnalele venite din mediul internațional în ultimele zile și ore sunt îngrijorătoare. Situația este într-o continuă schimbare, de la o oră la alta apar mai multe informații că această criză trebuie luată foarte în serios, atât de autorități cât și de fiecare dintre noi.

Calm, responsabilitate, respect față de lege și de norme, grijă față de noi și cei din jurul nostru, acestea trebuie să fie principiile simple după care să ne ghidăm pentru a trece cu bine peste această încercare.

Fac pe această cale un apel la autoritățile statului să ia fără întârziere următoarele măsuri:

- suplimentarea paturilor din spitale, mărirea pe cât posibil a locurilor din unitățile de terapie intensivă, asigurarea unui număr cât mai mare de cadre medicale disponibile;

- achiziția urgentă de dispozitive și consumabile vitale, cu precădere de aparate de ventilare artificială;

- mobilizarea instituțiilor de forță și crearea unor unități mobile (tabere) de carantină și triaj la punctele de trecere a frontierei;

- luarea de măsuri imediate, în cooperare cu statele partenere, pentru o mai bună trasabilitate a cetățenilor care intră în țară;

- pregătirea unui plan de securizare a granițelor țării, ducând până la oprirea temporară a traficului de frontieră;

- pregătirea de urgență a unui plan de măsuri de răspuns în plan economic și fiscal-bugetar care să asigure reziliența națională și să minimizeze impactul asupra populației (plan de stimulente fiscale, extinderea calendarului de plăți, măsuri compensatorii pentru persoanele direct afectate). În acest moment este imperios necesar să se evite panica, atât la nivelul consumatorilor cât și la cel al mediului de afaceri, care poate escalada rapid cu consecințe economice grave și imediate.

Fac, totodată, un apel la toți cei care citesc acest mesaj să întreprindă următoarele măsuri:

- evitați, pe cât posibil, contactele sociale de orice natură. Este cea mai eficientă cale de a limita răspândirea virusului și foarte important să luăm aceste măsuri cât mai din timp;

- respectați cu strictețe normele de igienă, spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, folosiți dezinfectant doar dacă nu aveți o sursă de apă;

- protejați-vă cât puteți de mult membrii vârstnici ai familiilor și persoanele cu probleme de sănătate preexistente;

- anuntați autoritățile de îndată ce vedeți că voi sau cei din familiile voastră manifestă simptomele COVID-19 (în ordinea prevalenței): febră, tuse seacă, nas înfundat, probleme respiratorii, dureri în gât, probleme de tranzit intestinal. Acestea din păcate sunt destul de similare cu gripa clasică, însă ca regulă de bază FEBRA ȘI TUSEA SEACĂ/PROBLEME DE RESPIRAȚIE SUNT BECULEȚE ROȘII.

Numai prin disciplină și responsabilitate putem încetini răspândirea virusului și ne putem proteja pe noi și apropiații noștri.

Nu este necesar să intrăm în panică, dar este obligatoriu să înțelegem că ne confruntăm cu o amenințare reală, serioasă, care ne poate afecta oricând viețile. Nimeni nu este total protejat de această criză.

Autoritățile statului sunt în fața unui test important, deja din păcate au pierdut timp prețios, nu mai este nicio secundă de pierdut. Suntem la ora adevărului.

Să fim uniți, să acționăm responsabil, cu respect față de viața noastră și a celor de lângă noi”, a scris, miercuri, Alex Coita pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel