Data publicării:

Covid-19, tratament cu paracetamol? Ce spun specialiştii din Guvern

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Reprezentanții Guvernului au transmis că specialiștii OMS evaluează, în prezent, efectele administrării de ibuprofen la pacienții care au coronavirus. Este recomandat paracetamolul, cu excepția cazurilor în care un medic recomandă explicit altceva, mai spune sursa citată.

„Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății sunt în proces de evaluare a efectelor administrării de ibuprofen la pacienții cu coronavirus. Ipotezele emise de experți francezi au avertizat asupra unor posibile efecte adverse ale administrării de ibuprofen la pacienții cu coronavirus”, arată reprezentanții Guvernului, miercuri, pe Facebook.

Sursa menționată mai spune că Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a anunțat că nu există destule dovezi că ibuprofen agraveală COVID-19.

"Este recomandat paracetamolul"

„Pe 17 martie 2020, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a anunțat că nu există dovezi suficient de puternice că ibuprofen agravează COVID19. Până la apariția de noi date științifice, aceștia au actualizat recomandările privind tratamentul simptomelor infecției cu coronavirus”, mai arată postare.

De asemenea, Guvernul precizează că „este recomandat paracetamolul, cu excepția cazurilor în care un medic recomandă explicit altceva. Același ghid le recomandă pacienților aflați în tratament cu ibuprofen să NU întrerupă administrarea de ibuprofen fără consultarea medicului”, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel