Covfefe. Un parlamentar american vrea ca mesajele lui Trump de pe Twitter să fie contorizate
Un ales american a prezentat luni o propunere de lege denumită "covfefe", după numele misteriosului cuvânt utilizat de către Donald Trump într-un tweet devenit celebru, pentru arhivarea tuturor textelor scrise de președintele american pe rețelele sociale, transmite AFP.
Mike Quigley, membru al Camerei Reprezentanților din partea statului Illinois, a depus un text intitulat 'Communications Over Various Feeds Electronically For Engagement' (COVFEFE), conform unui comunicat.
"Utilizarea frecventă și fără un filtru de către președintele Trump a contului său personal de Twitter ca un mijloc de comunicare oficială este fără precedent", explică alesul democrat.
"Dacă președintele utilizează rețelele sociale pentru a face declarații spontane de politică publică, atunci noi trebuie să ne asigurăm că aceste declarații vor fi înregistrate și stocate pentru referințe ulterioare", a arătat Quigley.
Alesul vrea să se asigure în special că vor fi arhivate postările pe Twitter atât de pe contul personal @realDonaldTrump, cât și de pe contul oficial @POTUS.
Marți, 30 mai, cu puțin înainte de miezul nopții, președintele american, Donald Trump, a postat pe Twitter, un cuvânt ciudat, covfefe, care devenit foarte repede subiectul principal de conversație pe rețele de socializare, relatau AFP și DPA, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News