Costică Canacheu, revocat de la şefia Comisiei de apărare a CD
Comisia de apărare a Camerei Deputaților l-a revocat din funcția de președinte pe deputatul PDL, Costică Canacheu. Schimbarea a venit în urma solicitării USL care a invocat faptul că acesta şi-a încălcat atribuţiile când a cerut instituţiilor informaţii privind numărul celor cu drept de vot la referendum.
[caption id="attachment_229145" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]Vicepreşedinţii comisiei - deputaţii Eugen Bejinariu (PSD) şi George Scutaru (PNL) - au trimis o notă Biroului permanent al Camerei în care informează conducerea acestui for legislativ că marţi a fost aprobată propunerea de revocare a lui Canacheu.
Majoritatea membrilor prezenţi ai comisiei, zece deputaţi, au votat propunerea de revocare a lui Costică Canacheu din funcţia de preşedinte al comisiei, în timp ce cei patru parlamentari PDL prezenţi (Costică Canacheu, Eugen Bădălan, Neculai Rebenciuc şi Adrian Bădulescu) nu au dorit să îşi exprime votul.
"Propunerea de revocare, făcută în baza art. 45 din Regulament, are drept motivaţie comportamentul abuziv manfestat de preşedintele comisiei, dl. Costică canacheu, care în numele acesteia a înaintat în data de 3.08.2012, cu antetul comisiei, folosindu-se de calitatea de preşedinte, două adrese către Direcţia generală de paşapoarte şi Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, solicitând diverse informaţii privind numărul cetăţenilor cu drept de vot la referendumul din 29.07.2012, date care ulterior au fost folosite tendenţios din punct de vedere politic în dezbaterile televizate de către reprezentanţi ai PDL", susţin Bejinariu şi Scutaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News