Cosmin Marinescu, profesor universitar, doctor în economie și consilier prezidențial, explică fenomenul inflației într-o amplă analiză publicată pe site-ul său.

DC News redă în integritate analiza semnată de consilierul prezidențial prof. univ. Florin Marinescu, doctor în economie. Analiza a fost publicată inițial pe site-ul personal al lui Cosmin Marinescu:

Odată cu declanșarea războiului, prin invadarea Ucrainei de către armata rusă în dimineața zilei de 24 februarie, toate estimările economice s-au mutat brusc în registrul incertitudinilor, devenit imediat dominant pe majoritatea piețelor. De aici și creșterea mai rapidă a prețurilor, în ultimele săptămâni, pentru numeroase produse cu efect multiplicator în structura prețurilor, cum ar fi gazele naturale, energia electrică, petrolul, carburanții, dar și unele metale, cum ar fi aluminiul sau cuprul.

Ce s-a întâmplat cu prețurile după 24 februarie

Cotațiile internaționale ale acestor produse au reacționat imediat în raport de spectrul amenințărilor de securitate, înainte de a se discuta sau de a fi activate diverse pachete de restricții economice împotriva Federației Ruse.

Pe măsură ce restricțiile vor deveni efective, prețurile vor continua să crească pe termen scurt, date fiind dificultățile de substituire rapidă în planul ofertei.

Piețele financiare au reacționat semnificativ în urma războiului declanșat de către Federația Rusă în Ucraina. În primele zile de după declanșarea conflictului armat, cotațiile au înregistrat creșteri rapide pe piața produselor energetice, însă, în cea de-a treia săptămână, se observă o revenire treptată a prețurilor către nivelurile anterioare.

Nu orice creștere a prețurilor înseamnă inflație

Este însă deosebit de important să înțelegem că nu orice creștere a prețurilor înseamnă inflație și trebuie trecută în contul acesteia. Inflația este definită prin creșterea continuă și de durată a marii majorități a prețurilor din economie. De aici trebuie să pornim în înțelegerea reperelor cauzale ale inflației.

Inflația este un fenomen economic, cu propria sa consistență metodo-logică, și care nu poate fi asimilată coerent evoluțiilor extra-economice, pentru a pretinde că „vinovăția” aparține unor fenomene naturale precum încălzirea globală sau tornadele, sau unor tragedii umanitare precum pandemia sau războiul.

În acest sens, pentru a înțelege de unde vine inflația, avem nevoie să extindem mai mult harta evoluției prețurilor, atât în plan temporal, cât și la nivelul agregat al prețurilor, în funcție de indicatorii de calcul pentru măsurarea inflației.

Când a reapărut inflația în statisticile recente

Începând din ianuarie 2021, inflația a urmat un trend crescător pe plan global. Este important de reținut faptul că, la nivelul marilor economii ale lumii, inflația este semnificativ mai ridicată în SUA și UE, comparativ cu China și Japonia.

În statele europene, inflația a urmat un trend puternic crescător în 2021, dar cu valori mai ridicate în Centrul și Estul Europei, în țări precum România, Polonia sau Ungaria, comparativ cu statele din zona Euro.

Șocuri pe latura ofertei = inflație?

Este pentru prima dată când economia contemporană a experimentat, la o scară aproape globală, povara constrângerilor impuse de pandemie. Astfel, restricțiile specifice etapelor de lockdown au dereglat sever lanțurile de aprovizionare și funcționarea predictibilă a acestora în plan global.

Să ne amintim faptul că, în perioada de pandemie, producția s-a oprit sau s-a redus în numeroase sectoare, cum au fost industria, transporturile, Horeca etc. Ulterior, reluarea producției a implicat, în primele etape, refacerea lanțurilor de aprovizionare de pe piețele globale. Astfel se explică presiunile de creștere a prețurilor, cu precădere în sfera materiilor prime și a materialelor de construcții.

Începând cu trimestrul al doilea al anului 2020, cotațiile metalelor au urmat un trend continuu ascendent. De exemplu, cotația aluminiului aproape s-a dublat până în prezent, prețul cuprului a crescut cu peste 60% iar al cositorului cu peste 150%. Similar, cotația nichelului a crescut cu circa 140% până la începutul anului curent, dar a cunoscut un șoc puternic în luna martie.

De asemenea, cotațiile cerealelor se află pe un trend puternic ascendent, însă creșterile nu au debutat la fel de uniform precum în cazul prețurilor metalelor sau ale produselor energetice. De exemplu, dacă prețurile grâului au început să crească încă din 2019, cotațiile orezului, porumbului și ale boabelor de soia au intrat pe un trend puternic crescător din a doua jumătate din 2020, pe fondul restricțiilor de natură sanitară cu impact asupra producției și aprovizionării.

În cazul produselor energetice, șocul generat de pandemie prin intrarea în  lockdown a condus, în martie 2020, la scăderi record ale prețurilor petrolului și carburanților. Ulterior, urmare a redresării economice bazate pe un consum intensiv de energie, cotațiile produselor energetice au intrat pe o traiectorie ascendentă, care a culminat recent cu explozia prețurilor în contextul războiului.

Prin similaritate, graficele indică un adevăr economic elementar, potrivit căruia crizele se resimt, în primul rând și cu mai mare intensitate, pe piețele factorilor de producție. Acesta este și cazul crizei economice intervenite sincron pe fondul pandemiei, care s-a făcut simțită mai întâi prin creșterea rapidă și aproape simultană a prețurilor materiilor prime și ale materialelor de construcții.

Este însă deosebit de important faptul că această scumpire a materiilor prime nu s-a atenuat odată cu reluarea treptată a fluxurilor de producție, de transport și aprovizionare. Prețurile de pe piețele factorilor de producție au continuat să crească, de la un trimestru la altul, deși golurile de producție se atenuau treptat.

Politicile economice și nota de plată a pandemiei

Repornirea economiei nu s-a realizat ca și când nimic nu ar fi fost oprit. Statele au adoptat diverse scheme compensatorii în planul salarial și al veniturilor. Angajații au beneficiat de scheme de sprijin, plasate în general sub umbrela „șomajului tehnic”. Firmele au beneficiat și ele de diverse ajutoare, programe de finanțare, scheme de creditare cu garanții de stat etc., care au permis mediului de afaceri reluarea și/sau dezvoltarea activității.

Pe latura cererii, date fiind condițiile de incertitudine și insecuritate medicală, oamenii au amânat o serie de cheltuieli, ceea ce a condus la creșterea bruscă a nivelului economisirii din partea populației. De aici și așa-numita „cerere excedentară” care s-a acumulat în economie, prin efortul de menținere a veniturilor, fără corespondent proporțional în planul producției. Acest fenomen de cerere reprimată s-a manifestat pe fondul schimbării comportamentelor de consum, în contextul restricțiilor impuse de autorități.

Spre deosebire, guvernele au acumulat deficite bugetare pe bandă rulantă. În lupta cu această pandemie nemiloasă, statele au recurs, pe bună dreptate, la „whatever it takes” din punct de vedere bugetar. Astfel, eforturile bugetare necesare luptei împotriva pandemiei și injecțiile de lichiditate pentru susținerea economiei au reactivat, previzibil, spirala deficite bugetare – datorie publică.

Efectele economice ale pandemiei se reflectă fidel în dinamica datoriilor publice. Estimările pentru anul 2022 arată creșteri semnificative ale ponderii în PIB a datoriei publice, pentru majoritatea statelor UE, comparativ cu anul 2019.

De exemplu, în raport cu media UE, pentru China, Marea Britanie și SUA sunt estimate creșteri mai puternice ale datoriei publice ca pondere în PIB.

În cazul României, ponderea în PIB a datoriei publice este estimată în 2022 cu circa 17 puncte procentuale peste nivelul din 2019, creștere superioară mediei europene. Această dinamică accentuată a datoriei publice se datorează faptului că România a intrat în pandemie cu o situație bugetară fragilă, trăgând după sine povara pro-ciclică a celor mai mari deficite din UE în anii de dinaintea crizei.

Creșterea puternică a datoriilor publice în ultimii ani ne arată că de-abia de acum înainte vom plăti costurile economice ale pandemiei, prin eforturile de reducere a deficitelor bugetare și sub forma dobânzilor înalte și a inflației în creștere.

Măsurile de salvare economică din anii pandemiei aduc acum și nota de plată. În acest sens, putem spune că inflația actuală este unul din costurile economice ale măsurilor de luptă împotriva crizei-corona. Dar să vedem și care este natura economică a inflației…

Ascensiunea inflației pe latura (monetară) cererii

În consens cu politicile statale, deși formal sau instituțional separate de acestea, autoritățile monetare au apelat, pe fondul pandemiei, la același „whatever it takes” în planul deciziilor de politică monetară.

Astfel, în raport cu spectrul unei crize economice atipice, generată pe fondul nevoii de securitate sanitară, direcția unanimă de politică monetară a fost „politica banilor ieftini” – cum se numește aceasta în literatura de specialitate.

Așadar, piețele financiare au fost „inundate” de lichiditate monetară, dată fiind și concepția că „banii sunt sângele care irigă sistemul economic”, iar sistemul economic cerea măsuri forte din partea autorităților statale.

În consecință, a avut loc creșterea explozivă a activelor financiare ale băncilor centrale, prin măsuri specifice, între care reducerea la minime istorice a ratelor dobânzii de politică monetară, aproape peste tot în lume.

Să ne amintim de etapa inedită a „dobânzilor negative”, una de-a dreptul stranie în raport cu logica principială a dobânzii, dar care a atras rostogolirea expansiunii monetare, precum efectul bulgărelui de zăpadă, în întreg sistemul financiar.

Marile bănci centrale au avut un răspuns uniform la criza generată de pandemie, dată fiind creșterea puternică a activelor financiare începând cu aprilie 2020.

Evoluțiile de mai sus arată sincronizarea evidentă a băncilor centrale în aplicarea politicii banilor ieftini. De asemenea, la fel de evident este faptul că această lichiditate monetară nou creată, care inundă piețele financiare, se duce la rândul său în tranzacții, adică în creșterea nivelului prețurilor.

Inflația ca fenomen monetar – cui prodest?

Este deosebit de importantă secvența temporală și sectorială a acestui proces de rostogolire a lichidității monetare în economie. Miile de miliarde apărute în sistemul financiar nu ajung, imediat și simultan, în toate sectoarele economiei.

De aceea, în acești ani, prețurile nu au crescut toate în același timp și cu aceeași intensitate. Prețurile cresc pe măsură ce banii cei noi avansează în economie, prin creditare și finanțare, tranzacții și plăți. Astfel, prețurile cresc succesiv de la un sector la altul, de la anumite categorii de produse la altele.

Evident, procesul inflaționist este unul redistributiv, căci generează, pe parcurs, avantaje (unora) și dezavantaje (altora). Sectoarele care intră mai devreme în posesia monedei suplimentare sunt avantajate, pentru că pot achiziționa bunuri la prețuri care încă nu au crescut. În final, însă, prin perpetuarea inflației pe termen lung, reducerea puterii de cumpărare a banilor va lovi pe toată lumea.

Având în minte evoluțiile monetare din graficele de mai sus, merită să ghidăm incursiunea inflației către tărâmul științific al monetarismului. Milton Friedman, celebrul economist american laureat al Premiului Nobel pentru economie, își încheia cercetările de-o viață spunând că „inflația este un fenomen monetar, adică nu poate exista inflație fără creșterea masei monetare”.

În context, se impune totuși un disclaimer contemporan: deși istoria ne ajută să deslușim natura inflației, care ține de creșterea cantității de bani din economie, istoria recentă a crizei pandemice plasează evoluțiile monetare și în lumina necesității. În absența unei adecvări monetare la condițiile de criză, probabil că multe sectoare s-ar fi confruntat astăzi cu spectrul insolvenței și al falimentului.

Schimbarea de direcție – parcursul politicilor anti-inflaționiste

Încă din 2021, odată ce inflația devenise deja principala provocare economică, unele bănci centrale au semnalizat schimbarea de direcție și întărirea politicii monetare, prin creșterea progresivă a ratelor dobânzii. Astfel, „politica banilor scumpi” și, pe această bază, temperarea masei monetare deveneau obligatorii în balanța soluțiilor anti-inflaționiste.

Cel mai important semnal la nivel global a fost dat recent în SUA, prin decizia de acum câteva zile a Sistemului Federal de Rezerve (FED) de a crește rata dobânzii de politică monetară. Cu siguranță, vor urma noi decizii de acest fel, care indică întărirea politicii monetare, inclusiv la nivelul Băncii Centrale Europene (BCE). După cum se poate vedea, băncile centrale din Europa Centrală și de Est au reacționat mai din timp.

De asemenea, prin deciziile de politică fiscală, guvernele caută să revină la mai multă rigoare bugetară, prin reducerea deficitelor bugetare extraordinare asumate în contextul pandemiei. Estimările actuale indică revenirea treptată a sistemelor bugetare din UE pe culoarul responsabilității și al sustenabilității.

Din ambele direcții de politică economică, atât cea monetară cât și cea fiscal-bugetară, trebuie să se exercite presiune asupra inflației, astfel încât aceasta să revină la cote „rezonabile”, în linie cu obiectivele băncilor centrale de a „ținti” inflația în jurul a 2% pe termen mediu și lung. Firește că acest proces nu se petrece peste noapte, iar costurile economice și sociale nu pot fi complet evitate, ci doar diminuate, pe cât posibil.

Însă acest parcurs al politicilor economice a fost deja alterat, în ultimele săptămâni, de războiul din Ucraina. Creșterea necesară a cheltuielilor pentru apărare, imperativele umanitare de la granițele Ucrainei, spectrul de contagiune a efectelor negative ale sancțiunilor economice, perpetuarea crizei energetice, toate acestea fac și mai dificilă sarcina politicilor anti-inflaționiste. Din păcate, istoria ne arată că dintotdeauna războaiele au mers mână în mână cu inflația.

În funcție de amploarea impactului regresiv al războiului asupra economiei, nu este exclusă, cel puțin în plan european, o combinație între inflație și încetinirea creșterii economice, fără ca de aici să rezulte neapărat perspectiva deja vehiculată a stagnării economice, adică stagflația. Însă, nu trebuie să uităm că economia are nevoie de pace!

În contextul actual, date fiind riscurile macroeconomice existente, responsabilitatea și prudența trebuie să fie cuvintele de ordine în deciziile de politică economică, pentru a fi evitate măsurile speculative sau populiste, iar economia și finanțele publice să nu devieze de la obiectivul esențial al consolidării și al echilibrului.

Post-Scriptum: În lupta cu inflația, pe lângă dozajul optim de politică economică, este deosebit de important ca traiectoria comportamentului de consum să nu fie perturbată nefiresc sub imperiul panicii și al știrilor false, care își găsesc teren fertil în vremuri de criză. Recentele exemple ale cozilor la carburanți și ulei alimentar au arătat cât de ușor prinde contur consumul emoțional, pe fondul știrilor de criză, rostogolite panicard. Iar în privința prețurilor, trebuie să ținem cont de un adevăr economic elementar: dacă ne tot gândim că prețurile vor crește mai mult, atunci vom alimenta cererea, iar prețurile vor crește cu siguranță mai repede!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News