Urmărește emisiunea live
Coșea, după declaraţiile lui Cîţu despre salariile de 3.000 de euro: România, țara lui Dorel. Ruptură între guvernanți și populație
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Economistul Mircea Coșea a analizat declarația premierului Cîțu privind nivelul veniturilor și spune că România merge pe un drum contrar principiilor europene.

”O anumită categorie trăiește mai bine. Per ansamblu însă lucrurile sunt diferite. Pentru că apare un lucru pe care domnu Cîțu l-a spus fără să-și dea seama de gravitatea spuselor domniei sale. Povestea aceea cu 1% din populație care trăiește bine și care este oficial, domnul prim ministru a spus-o, nu avem ce face, asta înseamnă că România merge pe un drum contrar principiilor europene. Uniunea Europeană dorește o apropiere a nivelurilor de dezvoltare în țările membre, a salariilor, a veniturilor or noi, suntem într-o perioadă pe care economia, istoria economică o numește perioada peronistă. Adică perioada Americii de Sud din anii 50 când diferențele dintre anumite categorii ale populației erau atât de mari încât se crea un dezechilibru enorm. Pe de o parte o populație foarte bogată, foarte subțire și pe de altă parte o populație în sărăcie, în austeritate și în pauperizare”, a afirmat economistul.

”Fără să își dea seama domnul prim-ministru a recunoscut lucrul ăsta. Dacă numai 1% trăiește bine, restul cum trăiește? Dacă mergem la statistică vedem că vreo 26% trăiește cu salariul minim, 30% cu un salariu până în 3.000 de lei. Ori în momentul de față, coșul minim de supraviețuire zic eu, depășește 3.000 de lei”, a mai spus Mircea Coșea.

Pandemia a introdus medicamentele și produsele medicale în coșul zilnic

”În costurile pe care populația le suportă în ultima perioadă, ca urmare a efectelor pe comportamentul oamenilor în pandemie, cheltuielile sanitare și medicamentele au intrat în consumul curent. Populația consumă mult mai multe medicamente ca înainte pentru că există această presiune medicală, de teamă care s-a creeat. Ori aici prețurile au explodat pur și simplu. Deci și astea ar trebui adăugate cumva.

În concluzie mi se pare un an foarte complicat. Un an care ar putea să treacă mai ușor pentru populație dacă ar exista un alt comportament al decidenților politici față de populație, față de noi. Noi nu suntem o populația gen hoardă, trib. Noi înțelegem lucrurile acum nu mai suntem atât de proști ca înainte. Trebuie să ni se spună în mod real adevărul. Este o situație complicată, ne împrumutăm până peste cap, țara a început să fie într-o situație dificilă din punct de vedere al alimentării bugetului pentru că singura sursă importantă rămâne împrumutul, sigur și inflația care mai ridică puțin adaosurile și trebuie să ne pregătim de o perioadă complicată, mai ales în această iarnă care va fi complicată, deci ar trebui să spună domnul prim-ministru: nu trăiți bine așa cum vă zic eu.

Pentru că asta-i situația. Haideți să ne pregătim pentru ce este mai rău. Haideți să fim mai precauți, noi vă promitem că după ce terminăm cu bagatela asta de alegeri politice o să ne ocupăm și de guvernare... Pentru că altfel se creează o mare ruptură între populație și decidenții noștri politici, guvernanții noștri care va duce la un element care va submina societatea românească și anume pierderea încrederii în autorități, în stat. Asta înseamnă o demotivare, o lipsă de interes pentru a face ceva în țară pentru că nu există un parteneriat între guvernanți și noi, și un element care va favoriza în continuare migrarea. Investițiile care se fac sunt într-un cerc vicios, pentru că investițiile sunt de fapt import.

Asta înseamnă o debalansare a balanței comerciale cel puțin pe perioada de început. Poate ulterior va fi o eficientizare prin valorificarea investițiilor dar la început înseamnă un cerc vicios. Pe de o parte investim dar pe de altă parte pierdem pe raportul import-export. Am ajuns exportăm grâu și să importăm pâine sau făină. Este acea vorbă urâtă, dar care nu putem să o mai evităm: este o țară a lui Dorel! Acesta este un fel de Bulă cum era înainte și care face toate lucrurile pe dos”, a conchis Mircea Coșea.                  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel