Deşi se estimează în continuare că picăturile infectate (eliberate prin tuse, strănut, etc.) sunt principala cale de transmitere a coronavirusului, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) a atenţionat că acest virus poate fi transmis şi prin aerosoli, adică acele particule foarte fine care rămân în suspensie şi pot apărea atât din cauza picăturilor infectate, cât şi prin activităţi precum vorbitul sau cântatul. Aceasta poate reprezenta un risc pentru persoanele aflate în spaţii închise, mai ales dacă nu sunt bine aerisite, scrie Agerpres.
Şefa ECDC, Andrea Ammon, a declarat agenţiei Reuters că încă nu se poate stabili proporţia cazurilor de infectare prin aerosoli faţă de cele prin picături, dar ştim că ambele sunt o posibilitate.
OMS a recunoscut transmiterea prin aer
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut abia săptămâna trecută că transmiterea COVID-19 prin aerosoli este posibilă, după ce a primit o scrisoare pe această temă trimisă de un grup de cercetători.
Andrea Ammon a menţionat că ECDC evaluează riscul transmiterii noului coronavirus la locul de muncă, ce ar putea fi amplificat de transmiterea prin aerosoli, mai ales după focarele de COVID-19 descoperite în unităţi de producţie din Europa, cele mai grave fiind în abatoare din Germania. ECDC lucrează la un raport tehnic pe tema transmiterii noului coronavirus şi evaluează de asemenea riscurile reprezentate de sistemele de ventilaţie.
Multe dintre măsurile de distanţare şi igienă aplicate în timpul pandemiei COVID-19 se bazează pe prevenirea contactului cu picături expulzate de purtătorii virusului atunci când aceştia tuşesc, strănută sau vorbesc. Însă prevenirea transmiterii noului coronavirus prin aerosoli ar putea necesita alte strategii antiepidemice.
Totuşi, Andrea Ammon precizează că în stadiul actual ECDC consideră în continuare că picăturile sunt principala cale de transmitere a noului coronavirus şi deocamdată nu se impune o actualizare a recomandărilor formulate de această agenţie a UE. Ea a insistat că este crucial ca oamenii să continue să respecte regulile de distanţare socială şi să poarte măşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol