Data publicării:

CORONAVIRUS. Turcia decizie în ajun de Ramadan

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Adunările în corturi şi în alte locuri pentru masa de Sahur nu vor fi permise
Adunările în corturi şi în alte locuri pentru masa de Sahur nu vor fi permise

Turcia a decis patru zile de carantină au început la miezul nopţii (21:00 GMT miercuri) în 31 de oraşe şi provincii din Turcia în ajunul Ramadanului cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus, transmite dpa.

Ministrul sănătăţii Fahrettin Koca a informat că s-au înregistrat 117 decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce face ca bilanţul morţilor la nivel naţional să ajungă la 2.376.

În aceeaşi perioadă au fost testate pozitiv 3.083 de persoane, bilanţul cazurilor confirmate ajungând la 98.674.

Istanbul, centrul cultural şi economic al ţării, precum şi capitala Ankara se numără printre marile oraşe din Turcia supuse interdicţiei de circulaţie.

Ministerul de interne a interzis, de asemenea, mesele comunale la nivel naţional în timpul postului Ramadanului, care începe vineri.

Adunările în corturi şi în alte locuri pentru masa de Sahur (masa rituală de dinaintea zorilor) şi Iftar (masa rituală de după apusul soarelui, când comunitatea musulmană, familiile şi prietenii se adună pentru a întrerupe postul), nu vor fi permise.

Majoritatea musulmanilor din întreaga lume se abţin de la mâncare şi băutură de la răsăritul până la apusul soarelui în timpul Ramadanului, perioadă ce culminează cu sărbătoarea Eid al-Fitr. Anul acesta însă, pandemia COVID-19 a bulversat aceste obiceiuri vechi de secole.

Locuitorilor le este interzis să ofere donaţii toboşarilor care, conform tradiţiei, colindă străzile în jurul orei 3 dimineaţa pentru a-i anunţa pe credincioşi că începe Sahur.

Turcia, unde primul caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost confirmat pe 11 martie, nu a impus măsuri restrictive la nivel naţional.

Rugăciunile în moschei au fost suspendate de mai bine de o lună.

Diyanet, autoritatea religioasă cea mai înaltă din Turcia, a anunţat că moscheile vor rămâne închise pentru taraweeh, rugăciunile comune nocturne din timpul Ramadanului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel