Cu 2.333 de decese provocate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, bilanţul zilnic înregistrat marţi în Statele Unite a fost în creştere, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, informează AFP.
În ziua precedentă, în SUA a fost raportat cel mai scăzut bilanţ cotidian de decese din ultima lună: 1.015 de cazuri. Potrivit ultimelor actualizări, bilanţul total al deceselor provocate de COVID-19 pe teritoriul SUA a ajuns la 71.022. Statele Unite au, de asemenea, cel mai mare ridicat bilanţ al persoanelor diagnosticate cu COVID-19, cu peste 1.2 milioane de cazuri raportate.
În pofida acestor cifre, mesajul liderului de la Casa Albă din ultimele zile s-a concentrat pe perspectiva ridicării măsurilor restrictive şi pe repornirea ţării. Aflat în vizită la o fabrică de măşti din Arizona şi nepurtând mască, preşedintele Donald Trump a cerut o redeschidere rapidă a economiei, chiar dacă acest lucru riscă să crească bilanţul victimelor pandemiei.
Întrebat de ABC News dacă crede că 'se vor pierde vieţi pentru redeschiderea economiei', preşedintele SUA a răspuns: 'Este posibil ca acest lucru să se întâmple pentru că nu vom rămâne în casele noastre', informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD