Coronavirus în România: 484 cazuri noi și 4 decese în ultima zi
În ultimele 24 de ore au fost raportate 484 cazuri noi de coronavirus, cu 17 mai multe față de miercuri, potrivit Ministerului Sănătății. Patru persoane au murit din cauza bolii.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 484 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 17 mai mult față de ziua anterioară. 59 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 31 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 677 cu 34 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 123 persoane, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 123 pacienți internați la ATI, 108 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 45 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 8 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.644 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 19.05.2022 (10:00) – 20.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 4 decese (1 bărbat și 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
Din totalul de 4 pacienți decedați, 3 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.017 teste RT-PCR (2.147 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.870 la cerere) și 12.226 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.077.679 teste RT-PCR și 9.963.331 teste rapide antigenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News