Corona Braşov a suferit prima înfrângere din campionat, la Buzău
SCM Gloria Buzău a învins-o pe CSM Corona Braşov cu scorul de 23-19 (15-12), marţi seara, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi din Buzău, în primul meci din etapa a 7-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Corona a suferit, astfel, prima sa înfrângere în acest campionat, după şase victorii consecutive.
A fost un meci extraordinar, apărarea a fost la înălţime, remarc toate fetele, unele dintre ele au jucat accidentate, dar şi-au dorit să intre pe teren şi să câştige acest meci, pentru că toată lumea vorbeşte de Buzău că este un teren minat, unde arbitrii fac nu ştiu ce, nu ştiu cum. Fetele au arătat încă o dată că formează o echipă, un grup unit, care în fiecare joc intră pe teren să câştige, a declarat antrenorul Gloriei, Ovidiu Mihăilă.
De partea cealaltă, antrenorul echipei braşovene, Ion Crăciun, a afirmat că echipa buzoiană a fost mai motivată în acest meci.
Ştiam că ne aşteaptă un meci greu la Buzău, trebuia să vină şi înfrângerea asta din nefericire. Astăzi echipa Buzăului a fost mai motivată, i-au ieşit acţiunile mai bine, dar noi am greşit foarte, foarte mult şi în special la finalizare. Lucru acesta ne-a costat, dar nu-i nimic, mergem înainte, avem următorul joc de cupă europeană şi încercăm să ne revenim foarte repede. Noi ne batem în continuare, campionatul este lung şi avem timp să ne revenim şi să jucăm la adevărata valoare. Era normal, căci nu poţi să ţii echipa în formă maximă, mai ales că avem o echipă tânără, cu destul de puţine schimburi la bancă şi lucru acesta ne-a costat.
Alina Ilie a fost cea mai bună marcatoare a echipei buzoiene, cu 9 goluri, Alexandra Gavrilă a reuşit 5, Raluca Petruş 3, Ana Maria Popa 3 etc.
De la Corona s-au remarcat Marilena Neagu 5 goluri, Cristina Laslo 4, Eliza Buceschi 3, Sorina Tîrcă 3 etc.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News