Data publicării:

Corneliu Vadim Tudor a murit. Narcisa Iorga, amintire de la sfârșitul anilor '90

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Narcisa Iorga, fost membru CNA, scrie că ultima întâlnire cu tribunul Corneliu Vadim Tudor a avut-o într-un platou de la Antena 3,  în 2009, când au avut o ceartă aprinsă. 

Narcisa Iorga preferă să povestească un alt moment la care a fost martoră în viața lui Corneliu Vadim Tudor: "La sfârșitul anilor '90, când lucram la Jurnalul Național, Vadim Tudor era un obișnuit al parcului din fața Casei Presei. Venea seara târziu cu limuzina de la Senat și, însoțit de gărzile de corp, împărțea personal câinilor vagabonzi batoane de salam tăiate în trei - patru bucăți. Îi striga pe câini pe nume și îi păzea până mâncau, alungându-i pe boschetarii care sperau să le dea și lor măcar o bucată. Bă, voi duceți-vă la muncă!, le striga râzând. Se urca în mașină și pleca, în urma lui rămânând înjurăturile. Sincer, îmi pare rău că a murit. Avea și un suflet mai bun, și o minte mai luminată decât ale unui alt dinozaur politic, cu douăzeci de ani mai bătrân și care a făcut țării infinit mai mult rău, dar pe care-l laudă mulți și, dacă ar putea, l-ar mai vota încă". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel