Data publicării:
VIDEO Corneliu Papură, prezentat oficial la CSU Craiova. Obiectivul declarat
Corneliu Papură l-a înlocuit pe Devis Mangia și este noul antrenor al celor de la Craiova.
Tehnicianul de 45 de ani a semnat un contract valabil până la finalul actualei ediții de campionat. Papură este conștient că a preluat formația într-un moment dificil dar speră să-și poate impune stilul de joc, care este unul ofensiv, după cum spunea chiar el.
Corneliu Papură a fost prezentat oficial marți în noua funcție într-o conferință de presă la care au mai participat președintele Sorin Cârțu și căpitanul Nicușor Bancu.
"Am acceptat provocarea de a fi antrenorul echipei într-un moment nu foarte plăcut. Este o provocare pentru mine. Vreau să reușesc și să avem rezultate pozitive. Timpul este scurt, dar îmi place jocul ofensiv și vreau să îmi impun câteva idei din felul meu de a vedea fotbalul. Este o onoare pentru mine să fiu antrenorul Universității Craiova. Mă simt urmărit de fatalitate, dar tot timpul când am fost în preajma lui Sorin Cârțu totul a mers bine. Sper ca noua colaborare dintre noi să fie de bun augur", a spus noul anytrenor craiovean la prezentarea oficială la CSU Craiova.
Obiectivul este podiumul
”Din start am acceptat provocare de a fi antrenorul echipei, chiar dacă nu trece printr-un moment foarte plăcut. Am mai trăit acest sentiment, când eram într-o situație mai puțin plăcută în Liga 2. Sper să avem rezultate pozitive. Mie îmi place jocul ofensiv și sper să reușesc să impun câteva idei din modul meu de a vedea jocul. Este un contract până la finalul sezonului, indiferent ce se va întâmpla. Obiectivul este podiumul, dar cred că putem prinde locul 2, însă depinde foarte mult de ce se va întâmpla la meciul cu Astra. Vom vedea ce jucători sunt apți pentru meci, deoacamdată sunt sunt câțiva sub tratament. Lucrez de 6 ani la club și cunosc destul de bine jucătorii. Sper ca pe fiecare post să găsesc jucătorul cel mai în formă. Koljic nu va mai juca în acest sezon, Cicâldău vom vedea dacă este refăcut, iar Rocha este în continuare indisponibil. Meza Colli și Cristea s-au antrenat normal" a mai spus la confrința de presă.
VIDEO
Sorin Cârțu este conștient că actualul tehnician a acceptat să preia echipa într-un moment dificil, dar este convins că acesta o poate scoate din pasa proastă pe care o traversează.
"Vine într-un moment, și nu mă feresc să o spun, greu sau dificil. Sunt niște momente foarte importante, dar toți cei care suntem în club avem încredere că el și echipa vor trece peste aceste momente într-un mod favorabil pentru noi. Îi doresc să aibă viață cât mai lungă la acest club, să realizeze performanțe, pentru că asta este menirea antrenorului la Universitatea Craiova, un club care mereu a avut așteptări mari", a spus și Sorin Cârțu, la prezentartea oficială a lui Papură.
Citește și:
Echipa etapei Liga 1 - cei mai buni 11 fotbaliști care au impresionat în acest week-end
Legătura dintre Notre Dame și Simona Halep. Mesaj peste timp
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News