Corlățean, reacție după afirmația ambasadorului Rusiei: Neinspirată, vom avea o discuție
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, joi seara, la România Tv, că declarația ambasadorului rus la București, potrivit căreia scutul de la Deveselu poate deveni o țintă pentru Rusia, a fost neinspirată și că va urma să poarte o discuție cu diplomatul Oleg Maghinov.
Titus Corlățean a preferat o abordare mai nuanțată a chestiunii, apreciind că declarațiile lui Maghinov au "un caracter defensiv". În continuare, șeful diplomației române a admis că "afirmația a fost una neinspirată" și Oleg Malghinov "nu ar fi trebuit el să o exprime public, ca ambasador aici, în România".
"Vom discuta cu ambasadorul rus", cu atât mai mult cu acesta este perceput ca un om "echilibrat".
El a precizat că ambasadorii de regulă nu fac greșeli, adăugând că diplomarul "nu a deschis gura fără instrucțiuni".
Ambasadorul Rusiei la Bucuresti, Oleg Malghinov, a vorbit într-un interviu pentru România Liberă despre amenințările militare. "În actuala paradigmă, de neînțeles la Moscova și de neacceptat pentru Federația Rusă, nu este pur și simplu vorba de scut, ci și de faptul că poate reprezenta o potențială amenințare pentru România. Este o provocare, pentru că baza de la Deveselu poate deveni ținta, dacă Rusia, la rândul ei, consideră ca este ținta scutului antirachetă. Este un punct de vedere normal al fiecărui militar", a spus trimisul Moscovei la București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News