„Este o chestie atât de penibilă. Credeți-mă că mi se face pielea de găină. Pe doamna Drăgotescu o cunosc cred că de zece ani, de când am ajuns să fac parte din zona aceasta în contact cu presa. Este o poveste penibilă. Acesta e cuvântul. Doamna Drăgotescu m-a contactat în urmă cu o lună, câteva săptămâni. M-a rugat să o primesc, să vedem dacă putem găsi o formulă de colaborare. M-am întâlnit cu domnia sa, a venit la radio. În timp ce beam o cafea, i-am explicat că noi nu ne permitem ca post de radio să avem doi corespondenți în Statele Unite. O avem corespondentă pe doamna Doina Saiciuc. Suntem extrem de mulțumiți de modul în care domnia sa se descurcă. Intervine și factorul geografic. Doamna Drăgotescu locuiește la Los Angeles, doamna Saiciuc la Washington. Doamna Drăgotescu a înțeles perfect și discuția a rămas în coadă de pește, să ne gândim la o formulă de colaborare, în cazul în care sunt evenimente. Am vorbit poate ne face o transmisie de atmosferă de la Oscar", a spus Georgică Severin, în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Discuția nu s-a concretizat", a precizat acesta, adăugând: „I-am spus doamnei că singura formulă este colaborarea cu plata la bucată, la material, cum sunt plătiți toți ceilalți corespondeți. Cu 30 de dolari o corespondență”.
„Mă voi feri să fac comentarii politice. Dar...”
„Nu au trecut 24-48 de ore, ca să vedeți cât de mic este radioul ăsta, deși e atât de mare, încât a apărut un comunicat dat de un domn din Consiliul de Administrație în care se spunea că PSD-izez radioul, că o aduc pe Corina Drăgotescu. Mă voi feri să fac comentarii politice. Dar să vorbești de o ziaristă cu experiența Corinei Drăgotescu (...) ca de un no name, m-am simțit eu frustrat și i-am cerut scuze doamnei pentru asemenea situație”, a declarat Severin.
„Domnia sa a înțeles și a rămas să punem în stand-by, fără o dată, această poveste. M-am simțit eu deranjat de această atitudine. Până la urmă, dacă se face sau nu o colaborare, nu este treaba unui membru sau altuia din Consiliul de Administrație. Nu se poate implica cine este sau nu angajat. Eu nu mă implic în așa ceva, credeți-mă”, a afirmat acesta la DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă