Corina Crețu: Noi toți ne-am mobilizat
Corina Crețu a afirmat că Politica de Coeziune se va afla în centrul priorităţilor Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, adăugând că membrii Comisiei Europene s-au mobilizat la toate nivelurile pentru a susţine autorităţile române.
"Am vorbit deja despre provocările cu care ne confruntăm. În calitatea mea de comisar pentru politică regională, e foarte bine că Politica de coeziune e în centrul priorităţilor Preşedinţiei române. Aş dori să vă urez mult noroc şi să vă asigur că noi toți, Comisia, domnul preşedinte, ne-am mobilizat la toate nivelurile să susţinem autorităţile române în asigurarea succesului preşedinţiei", a arătat Corina Creţu.
În cadrul conferinţei de presă comune, susţinute la Bruxelles alături de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul reuniunii comune a Guvernului României şi a Comisiei Europene, Creţu a mai precizat că nivelul actual de fraudă în ce priveşte fondurile europene este de 0,4%.
"Am ajuns la o rată de eroare de 3% de la 5,5 cât era când am ajuns eu comisar. Numai 0,4% au reprezentat fraude. Ştiţi că Comisia Europeană are o politică de toleranţă zero faţă de fraude şi că suspendăm fondurile atunci când OLAF constată o fraudă şi aplicăm corecţii financiare pentru a recupera fondurile în bugetul european. Apoi statele respective trebuie să recupereze fondurile de la companiile implicate, dar nivelul actual de fraudă e 0,4% dintr-un total de miliarde de euro investiţi în noile ţări membre", a precizat Creţu, răspunzând astfel unei întrebări din partea presei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News