Corina Creţu în SUA: "A venit timpul unei schimbări a politicii în materie de vize"
Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare, participă, în SUA, la Conferinţa pentru Dialogul Transatlantic, în calitate de membră a delegației Socialiștilor şi Democraților din Parlamentul European.
În perioada 10-15 iulie, Corina Creţu va avea, de asemenea, la Washington și New York, discuții privind ajutorul umanitar și pentru dezvoltare, eficientizarea colaborării între principalii donatori internaționali, relaţia UE-SUA-China în actualul context global, colaborarea cu FMI și Banca Mondială în vederea depășirii efectelor recesiunii.
La Departamentul de Stat, europarlamentarul român va analiza cu partenerii americani rezultatele cooperării pentru ajutorarea populației din Haiti în urma devastatorului seism de anul trecut.
Delegația europarlamentarilor socialiști va avea, în această săptămână, întâlniri cu Colin Powell, fost secretar de stat al SUA, cu o serie de membri ai Congresului american, între care John Boehner, președintele Camerei Reprezentanților, cu reprezentanți la vârf ai Departamentului de Stat, precum și cu președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, economistul șef al FMI, Olivier Blanchard, vicepreședintele Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională, Marwan Muasher, președintele Institutului Național Democratic, Ken Wollack, secretarul general adjunct al ONU pentru egalitatea de gen, Michele Bachelet, președintele celei de-a 65-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Joseph Deiss, ambasadorii UE și Poloniei în SUA, reprezentanții permanenți ai UE, Afganistanului, Egiptului, Israelului și SUA la ONU.
În cadrul discuțiilor cu membrii Senatului și Camerei Reprezentanților, Corina Creţu va pleda în favoarea eliminării vizelor impuse românilor. ”Decizia de renunțare la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români aparține Congresului american, după cum atenționa și ambasadorul SUA la București, dl Gitenstein, cu prilejul Zilei Independenței.
Voi încerca, în cursul reuniunilor pe care le vom avea în această săptămână, la Washington si la New York, să conving partea americană că a venit timpul unei schimbări a politicii în materie de vize față de statele UE ai căror cetățeni sunt încă discriminați în mod nejustificat”, a declarat Corina Crețu. Europarlamentarul român consideră că e nevoie de o relansare a presiunilor în favoarea includerii tuturor țărilor Uniunii Europene în programul Visa Waiver, iar debutul președinției poloneze a UE constituie un moment favorabil în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News