Corina Creţu dezvăluie ce cred membrii din PE despre situația din România
Corina Creţu, membru al Parlamentului European din partea PSD, a declarat, marți, că mai mulți eurodeputați sunt îngrijorați de derapajele anti-democratice din România, precum și de comportamentul abuziv şi arogant al Guvernului, ceea ce susține o oarecare asemănare mai degrabă cu ceea ce se întâmplă în Ungaria, și nu Grecia.
"Încă de luni, când am venit la Strasbourg colegii noştri şi-au arătat nu numai interesul, dar şi îngrijorarea faţă de derapajele anti-democratice care au avut şi au loc în România. M-am bucurat că foarte mulţi colegi ai noştri au înţeles că în ciuda faptului că actuala guvernare încearcă să lege toate aceste manifestări de situaţia de austeritate, bineînţeles că este legată de situaţia de austeritate, dar în primul rând este vorba de derapaje anti-democratice, de comportamentul abuziv şi arogant al Guvernului şi colegii noştri au înţeles că mai degrabă situaţia din România se poate compara cu ceea ce se întâmplă în Ungaria mai degrabă decât ceea ce s-a întâmplat în Grecia”, a declarat Corina Crețu.
Europarlamentarul PSD susține că eurodeputații sunt sceptici și față de modul în care președintele României a considerat să medieze relația dintre puterile statului, considerând că acesta a preluat funcțiile premierului, transformând Guvernul într-o anexă a Palatului Cotroceni.
”D-nul Băsescu activează nu ca preşedinte al României, nu ca mediator între puterile statului, aşa cum scrie în Constituţia României, a activat de fapt ca un prim ministru, executivul s-a mutat la Cotroceni, acolo s-au elaborat toate proiectele de legi care au devenit atât de nepopulare dar fără niciun fel de legalitate. Guvernul a devenit o anexă a Palatului Cotroceni, iar Parlamentul a fost ignorat total, la fel ca şi vocea societăţii civile, a profesorilor, medicilor, a sindicatelor, şi iată că a sosit momentul ca toate aceste fronturi pe care Puterea le-a deschis împotriva propriului popor să se reverse într-un fel", a completat europarlamentarul PSD.
Citește și:
Corina Crețu: Baconschi dă dovadă de lipsă de empatie cu propriul popor
Parlamentul European sancționează România la pachet cu Ungaria
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News