Corina Crețu, invitată de Macron la Palatul Elysee
Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu va efectua timp de două zile o vizită oficială la Paris şi va participa, la Palatul Elysee, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron, la un eveniment în onoarea reprezentanţilor aleşi din regiunile ultraperiferice ale Europei (Assises des Outre-mer), informează Reprezentanţa Comisiei Europene în România, printr-un comunicat remis AGERPRES.
"Aşa cum a subliniat şi preşedintele Jean-Claude Juncker, Comisia Europeană acordă o atenţie deosebită, precum şi o asistenţă personalizată pentru dezvoltare, regiunilor ultraperiferice. Propunerea noastră pentru următorul buget pe termen lung al UE va oferi o multitudine de oportunităţi locuitorilor din aceste regiuni, în special celor tineri", a declarat comisarul Corina Creţu înaintea vizitei.
Programul Corinei Crețu la Paris
În prima zi a vizitei, comisarul pentru politică regională va prezenta în faţa Senatului francez propunerea Comisiei pentru politica de coeziune 2021-2027 şi se va întâlni cu ministrul pentru coeziune teritorială Jacques Mezard.
În cea de-a doua zi, Corina Creţu va participa la reuniunea regiunilor ultraperiferice, împreună cu ministrul de resort Annick Girardin, cu ministrul afacerilor europene Nathalie Loiseau şi cu reprezentanţii aleşi ai acestor teritorii. Evenimentul va avea loc la Palatul Elysee, iar preşedintele francez Emmanuel Macron va pronunţa discursul de încheiere al reuniunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News