Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Cori Grămescu, probleme cu mâncarea, în Barcelona: Recunosc că îmi plac la nebunie salamurile şi mezelurile lor

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Cori Grămescu
Sursa foto: Facebook Cori Grămescu

Cori Grămescu a întâmpinat probleme cu mâncarea, în Barcelona. Ce a sesizat aceasta.

"Weekend-ul ăsta sunt în Barcelona, o destinație superbă, dar problematică din punct de vedere culinar pentru că toată mâncarea este foarte grasă, fiind de cele mai multe ori prăjită și sărată. Când ne găsim în astfel de situații, soluția este să limităm asocierile dintre grăsime și produse de patiserie, paste, orez, cartofi sau pâine. Pe scurt, când mâncăm alimente grase, e cel mai bine sa le asociem cu legume verzi și zeamă de lămâie, ca sa avem un mic echilibru alimentar.

Eu am ales că la fiecare masă să mănânc 2 tapas și o salată variată, ceea ce mi-a permis să mă bucur de toate preparatele tradiționale fără niciun fel de grijă. Trebuie să recunosc că îmi plac la nebunie salamurile şi mezelurile lor, dar şi salata de caracatiță şi creveţii picanți.

Nu cred că în vacanță ar trebui să ținem dietă, ci mai curând să fim înțelepți şi să știm să combinăm ingredientele într-o formă care să ne aducă echilibru nutrițional şi să ne permită să explorăm bucătăriile locale. Vă recomand vacantele active, în care să mergeți cât mai mult pe jos şi să vizitați cât mai mult, pentru ca în felul acesta veți experimenta cu adevărat spiritul locurilor pe care le alegeți.

Un truc la care apelez mereu este să mă uit înainte de a merge la un restaurant la meniul pe care îl oferă, ca să mă asigur că am la dispoziție alegeri pe care să le pot gestiona fără frustrare şi nemulțumire. De asemenea, ori de câte ori pot, prioritizez legumele şi mă asigur că nu îmi lipsesc de la nicio masă", a scris Cori Grămescu pe Facebook.

Vezi și: "Corpul femeii, pus într-o oglindă strâmbă a societăţii". Cori Grămescu recunoaște: Mi-au fost necesari 13 ani de terapie

De ce ne îngrășăm după un zbor lung cu avionul

"Dacă și voi aveți planificate călătorii cu durate lungi de zbor, este esențial să vă îmbracați confortabil și să faceți constant mici exerciții pentru a ajuta sistemul circulator. Soluția mea când zbor mai mult de 5 ore este să am un rând de haine de schimb la mine pentru avion, ca să mă simt fresh când cobor din aeronavă și să mă bucur totodată de confort pe durata călătoriei. Am ales o pereche de colanți compresivi și șosete cu grad moderat de compresie pentru că am zburat mai bine de 12 ore și am probleme cu circulația.

La fiecare oră m-am ridicat din scaun și am făcut câțiva pași prin aeronava, iar în timp ce lucram am făcut exerciții pentru picioare - rotiri de gleznă, mi-am întins picioarele, mi-am masat gambele ca să stimulez circulația și drenajul limfatic.Desigur, hidratarea corespunzătoare, evitarea alimentelor foarte dulci sau foarte sărate, limitarea consumului de alcool ajută la combaterea senzației de picioare umflate. În plus, trebuie să știți că după o călătorie lungă cu avionul este posibil că vreme de 1-2 zile să observați câteva sute de grame în plus pe cântar - este o reacție normală de retenție de apă cauzată de faptul că petrecem foarte mult la altitudine, într-un regim de sedentarism accentuat", a explicat Cori Grămescu pe Facebook.

Vezi și: Dieta low-carb. Ce alimente ai voie să consumi și ce este interzis. Meniu pentru trei zile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel