Data publicării:

Cori Grămescu, pont pentru piftie și friptură. „Așa reducem conținutul de grăsimi”

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
masă de Crăciun
masă de Crăciun

Cori Grămescu, nutriționist, antrenor de fitness și life coach, a acordat un interviu pentru DC News în care a vorbit despre masa de Crăciun și Revelion.

Alegeri prezidentiale 2024

Cum facem să avem alimente sănătoase de sărbători? Ce reguli trebuie să respectăm pentru a nu ne pune sănătatea în pericol? Înainte de toate, secretul este unul: cantitatea.

 

De asemenea, aflăm de la Cori Grămescu, nutriționist, cu ce putem înlocui friptura de porc, dar și cum să preparăm piftia

„Pentru mesele de sărbătoare, cel mai important lucru de care trebuie să ținem cont este mărimea porțiilor și bineînțeles cum combinăm alimentele. Putem mânca din alimentele preferate câte puțin pentru a ne satisface pofta, însă niciodată la aceeași masă și sarmale, și friptură, și cozonac.

În ceea ce privește prepararea alimentelor tradiționale, putem apela la curcan sau vită pentru a reduce din conținutul de grăsimi. De exemplu, sarmalele se pot face din amestec de pulpă de porc și vită, fără grăsime animală adăugată sau afumătură. De asemenea, friptura de curcan la cuptor este o alternativă foarte bună la friptura de porc, pe care este indicat să o asociem cu o varietate de salate de legume în locul cartofilor prăjiți sau la cuptor. În plus, este indicat să preparăm piftia din carne de curcan și nu de porc.

Iar prăjiturile pot fi completate cu fructe de sezon precum portocale, mandarine, ananas și papaya, care ajută la eficientizarea digestiei”, a spus Cori Grămescu într-un interviu exclusiv DC News.


Ce combinații alimentare sunt interzise, mai ales de sărbătorile de Crăciun și Revelion?

 

„Asocierile dintre preparate care conțin cantități ridicate de carbohidrați și de grăsimi sunt cele mai periculoase pentru sănătatea și silueta noastră. De asemenea, la Crăciun și Revelion trebuie să fim atenți și la consumul de alcool care nu face altceva decât să sporească aportul caloric pe care îl consumăm”, a mai spus Cori Grămescu pentru DC News.

Atenție la ultima săptămână de post!

Pentru a ne pregăti organismul să revină la o alimentație cu produse de origine animală, Cori Grămescu recomandă ca în perioada postului să consumăm multe legume cu un nivel ridicat de fibre și să nu facem abuz de produse de origine animala în prima zi de Crăciun, pentru a nu destabiliza digestia. Integrarea alimentelor pe bază de carne trebuie făcută gradual, în cantități moderate la fiecare masă, pe durata a 2-4 zile, mai ales dacă am ținut tot postul Crăciunului. 

„În ultima săptămână de post este indicat să consumăm morcov, ţelină, păstârnac, pătrunjel, ridichi, sfeclă, gulii, cartofi dulci, precum şi ardei sau roşii, legume fibroase care ne vor ajuta sistemul digestiv să facă față mai ușor meselor de sărbătoare ce vor urma”, a spus Cori Grămescu.

Pe lângă o alimentație corectă, Cori Grămescu spune că în această perioadă este indicat să facem mişcare, pe cât posibil după un program regulat şi constant, şi să încercăm, acolo unde se poate, să petrecem timp și în aer liber, pentru a întări sistemul imunitar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel