Coreea de Sud, pregătită de venirea puternicului taifun Lingling
Coreea de Sud se pregăteşte de venirea puternicului taifun Lingling, însoţit de rafale de vânt violente şi de ploi diluviene şi care se aşteaptă să lovească sâmbătă coasta de vest a ţării înainte de a atinge uscatul în Coreea de Nord, relatează vineri EFE.
Lingling, cel de-al 13-lea taifun al sezonului din Pacific, se afla vineri la 12:00 ora locală la 540 kilometri sud-vest de insula coreeană Jeju, şi se deplasează spre nord cu circa 20 km/h însoţit de rafale de vânt de 160 km/h, potrivit Administraţiei Meteorologice din Coreea de Sud (KMA).
Deşi se prevede ca taifunul să mai slăbească din intensitate în următoarele ore, Lingling a cărei forţă este considerată periculoasă poate genera rafale de vânt de până la 200 de kilometri pe oră, capabile să răstoarne maşini şi ambarcaţiuni şi să doboare copaci în unele insule din sud-estul ţării.
KMA a avertizat locuitorii din zonă despre acest pericol iminent.
Se aşteaptă ca taifunul să afecteze insula Jeju sâmbătă dimineaţă şi să continue să se deplaseze de-a lungul ţărmului occidental sud-coreean şi să atingă uscatul în provincia nord-coreeană Hwanghae în cursul după-amiezii, dar cu vânturi mai puţin intense de 100 km/h, potrivit prognozelor KMA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News