Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Copos explodează după derbyul cu Dinamo. Scrisoare deschisă adresată Fotbalului românesc

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
george-copos
george-copos

Alegeri prezidentiale 2024

Patronul Rapidului, George Copos, a explodat după egalul din derbyul cu Dinamo. El acuză vehement arbitrajul şi incriminează în special faza din minutul patru când Rapid ar fi trebuit să primească un penalty, fapt dovedit şi de specialiştii în arbitraj. Copos a ales să protesteze într-un mod inedit şi a adresat o scrisoare deschisă către Fotbalul românesc.

Iată scrisoarea lui George Copos:

"Mă abţin cât pot să fac comentarii necontrolate, la „cald”, atât în afaceri cât şi în fotbal. Din păcate, uneori, atunci când „viaţa bate filmul”, sunt obligat să las deoparte şi bunul simţ, şi moderaţia, şi echilibrul. O astfel de situaţie este cea care s-a creat aseară, la meciul dintre Rapid şi Dinamo. Să revedem mai întâi faptele: citez din presa de specialitate:

“Rapidul putea începe cu un penalty, pe care ar fi trebuit să-l primească după nici 4 minute de joc! Surdu a intrat în careu, Scarlatache l-a talonat, după care i-a luat piciorul de sprijin cu stîngul. Reluările TV o demonstrează. Însă Haţegan (arbitrul meciului – n.n.) n-a văzut, fiind departe de fază, iar asistentul Cristi Nica nu s-a implicat deloc, astfel că giuleştenii au rămas fără lovitură de la 11 metri.”

Aşa s-a distrus un derby, prin grija arbitrului / arbitrilor / observatorului de joc / observatorului de arbitri / supervizorului, care, cu toţii, par să îşi fi dat mâna împotriva Rapidului.

Am văzut în viaţa mea multe greşeli de arbitraj. Cu toate acestea, ceea ce am văzut aseară întrece închipuirea mea. Nu a fost o greşeală de arbitraj, a fost un complot anti Rapid. Să fim serioşi şi să nu ne facem că nu înţelegem mecanismul: arbitrii nu creează astfel de situaţii nici din prostie, nici din ignoranţă în ale fotbalului, nici de capul lor. Arbitrii nu sunt de capul lor! Ei fac parte dintr-o structură care are un şef. Las de o parte demonstraţia logică şi trec la concluzie: M-AM SĂTURAT CA TITLUL DE CAMPIOANĂ SĂ SE DECIDĂ, AN DE AN, ÎN AFARA GAZONULUI, DE CĂTRE ACEIAŞI OAMENI, PRIN ACELEAŞI MECANISME OCULTE.

Haideţi să vedem unde stăm în prezent. Suntem în total o mână de oameni de afaceri care investesc la modul serios în fotbal. Cu greu, încropim bugete cât de cât acceptabile pentru echipele pe care le susţinem. Mobilizăm circa 8 – 10 milioane de euro pentru un campionat - bani mulţi! Cu toate că aducem bani de acasă, uneori multe milioane de euro anual, opinia publică este mereu cu ochii pe noi şi comentariile la adresa noastră, cele mai multe dintre ele, sunt deosebit de acide. Structurile statului nu ne sprijină. Spre exemplu, în cazul Rapidului noi negociem de luni de zile cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii problema folosirii stadionului din Giuleşti. Fără nici un rezultat concret, cu toate că noi am investit până în prezent peste 2,5 milioane euro într-un stadion care, practic, nu este al nostru. Ministerul nu are nici voinţa de a-l reface (el fiind proprietarul), nici mijloacele necesare, nici bunăvoinţa de colabora cu noi, care am putea face multe pentru refacerea stadionului. Sponsori aproape că nu mai sunt. Scandalurile în jurul fotbalului – reale sau create artificial – se ţin lanţ. Noi, cei care facem ca „spectacolul să continue”, suntem huliţi şi acuzaţi de unele instituţii ale Statului, de o parte a spectatorilor şi de o parte a opiniei publice / mass media. Chiar şi Justiţia ne priveşte cu ochi încruntaţi!

Într-o astfel de situaţie îmi pun o întrebare: CE MOTIV AVEM SĂ MAI CONTINUĂM ? Pierdem bani, imagine şi respect ! Răspund tot eu: o facem din respect faţă de echipele pe care le finanţăm şi faţă de suporteri. Personal m-aş simţi extrem de jenat să las Rapidul să se scufunde în divizii inferioare, după 89 de ani de existenţă. Şi, totuşi, AŞA NU SE MAI POATE CONTINUA !

Încerc să găsesc o soluţie la mecanismele oculte, crăciuneşciene, care sugrumă fotbalul românesc şi ajung să cred că singura soluţie optimă este cea pe care au folosit-o şi strămoşii noştri atunci când, în 1866, au adus pe tronul României un principe străin, dintr-o casă domnitoare din Europa: soluţia pe care o susţin este FOLOSIREA DE ARBITRI STRĂINI la jocurile importante din campionat, adică la marile derby-uri, cel puţin.

După ce am văzut cum arbitrii români pot să vicieze rezultatul unui derby intern MĂ ALĂTUR CELOR CARE SUSŢIN ACEASTĂ IDEE.

Cu atât mai mult cu cât preşedintele arbitrilor, Ion Crăciunescu, susţine, în continuare, că „ar trebui să-i dăm credit arbitrului”, în ciuda tuturor evidenţelor, inclusiv a înregistrărilor video.

Este evident că a apăra pe faţă o asemenea eroare de arbitraj arată că nu suntem în faţa unei simple erori umane ci a unei erori INTENŢIONATE – poate „A Uneia Comandate”, domnule Ion Crăciunescu ? Ar fi singura explicaţie pentru apărarea unei erori grave !

Marea problemă a arbitrajului românesc este însuşi preşedintele Comisiei de Arbitri, Ion Crăciunescu ! Regretăm că am ajuns (prea târziu) la această concluzie!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel