Data publicării:

Copil suspect de coronavirus. Medic: Starea copilului s-a agravat, l-au adus la spital

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Medicii epidemiologi din Teleorman au adus lămuriri referitoare la starea copilului de zece ani suspect de coronavirus.

Potrivit Luminiței Dumitrașcu, medic epidemiolog DSP Teleorman, copilul a avut, în ultimele ore febră 39,4. Tatăl său s-a întors din Lombardia marți, însă copilul se simte rău de duminică, înainte de sosirea sa în țară.

"Starea copilului nu este atât de gravă"

"Este vorba despre un copil de 10 ani, contact directul cu tatăl care a circulat în Lombardia, zonă de carantină în Italia și care are o stare febrilă. Se pare că a fost bolnăvior de duminică. Tatăl a venit marți din Lombardia. Chestiunea este că starea copilului s-a agravat, a vărsat de vreo 2-3 ori azi noapte și a făcut un 39,4 grade de dimineață, l-au adus conform procedurilor, cu izoletă, cu mașină de pompieri, cu toate precauțiile. L-a consultat doctorița în care de gardă, l-a stabilizat puțin și a constatat că starea copilului nu este atât de gravă. I s-au recoltat probe pentru diagnosticul de coronavirus", a declarat Luminița Dumitrașcu, medic epidemiolog DSP Teleorman, scrie Mediafax.

Potrivit acesteia, după ce vor sosi rezultatele, în situația în care este vorba de coronavirus, copilul va fi trimis la Institutul Matei Balș din București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel