„Din păcate, am aflat şi noi în această dimineaţă, cu stupoare. Din ce informaţii avem de la conducerea şcolii, se pare că a fost un gest nefericit care s-a petrecut în casă, după ce elevul a ajuns de la şcoală. Sunt speculaţii, însă una care se repetă cel mai des – acum o spun, că poate cumva tragem un semnal de alarmă – este că ar fi încercat să răspundă unei provocări lansate pe TikTok”, a declarat Aurelia Dan, inspectorul şcolar general, pentru Agerpres.
Radu Leca, explicaţii. Cum se ajunge la astfel de gesturi
"Provocările sunt vizualizate de către adolescenţi ca o formă de inserţie obligatorie în grupurile formate din adolescenţi populari. Când se realizează un task, o sarcină de tipul acesta, grupurile de adolescenţi populari vin către cel care a făcut acel lucru şi spun 'fiindcă şi tu eşti grozav ca noi, te aşteptăm în grupul nostru, unde facem mai multe lucruri împreună'. E vorba doar de inserţie socială.
Cu cât provocările sunt mai periculoase, cu atât subiectul creşte în valoare în ochii celor din grup. De la sărituri de pe clădiri, sărituri pe casa scărilor, la deschis maşini cu forţa, la dezumflat de roţi, la înghiţit magneţi, toate aceste lucruri îl transformă pe adolescent într-un VIP în grup. Pentru adolescent nu mai contează ce spun mama şi tata, nu mai au valoare. Contează doar vibe-ul grupului!", a declarat Radu Leca în exclusivitate pentru DC NEWS.
Care sunt soluţiile
"Există soluţii, dar ele sunt modeste în raport cu elementele care fac parte din realitatea adolescentului. Dacă adolescentul primeşte un program pe care este cumva obligat să îl menţină, el nu va mai avea timp să se gândească, decât din când în când, că nu face parte dintr-un grup. Singura soluţie în conformitate cu care copiii noştri nu ajung să realizeze fapte este programul. Cu cât programul conţine sport, meditaţii la una sau mai multe limbri străine, meditaţii la şah sau go, programul va fi complet, iar adolescentul nu va mai avea timp să se gândească că nu face parte dintr-un grup cu care să iasă şi să realizeze fapte. Un program împărţit corect pe zile, pe ore, pe săptămâni e obligatoriu", a mai punctat psihologul.
Semnal de alarmă: Copiii au ajuns să locuiască în mediul online
"Jucatul pe Play Station sau pe Xbox, dacă există, indiferent de jocuri sau de conotaţia lor, atât timp cât respectă vârsta minorului, se realizează doar sub formă de răsplată. Ştiu că pare retro ce spun eu, dar majoritatea copiilor care ajung la mine profund tulburaţi au început, din păcate, să locuiască în mediul virtual. Au între 8 şi 12 ore de joacă online. Nu e o soluţie spaţiul online. Este un autosabotaj şi o sabotare evidentă a familiei", a concluzionat Radu Leca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele