Copil cu două capete în loc de gemeni, născut de o braziliancă
O femeie din Brazilia a născut un copil cu două capete, deşi se aştepta să aibă gemeni. Bebeluşul are două creiere, două coloane vertebrale, însă o singură inimă.
Autor: Daniela Alecu
Maria de Nazare, din Brazilia, în vârstă de 25 de ani, a născut prin cezariană un băiat cu două capete, care cântăreşte aproximativ cinci kilograme. Femeia a crezut până la momentul naşterii că va avea gemeni, deoarece în satul din care vine nu există scanare cu ultrasunete. Directorul spitalului, unde a avut loc cezariana, a declarat că a ales acest tip de intervenţie, întrucât o naştere normală ar fi pus vieţile mamei şi al copilului în pericol. Pentru toţi a fost o surpriză destul de mare să descopere că nou-născutul este sănătos.Medicii încă nu iau în considerare operaţia de separare a unuia dintre capete. Neila Dahas, directorul spitalului Santa Casa, a afirmat că, momentan, bebeluşul este ţinut sub observaţie pentru a fi siguri că nu apare vreo problemă în dezvoltarea sa. În ceea ce priveşte mama, aceasta a avut grijă tot timpul de copil şi îşi doreşte să-l ducă acasă cât mai repede.
Un alt copil a mai fost născut cu două capete, anul acesta, în Brazilia. Însă a murit după câteva ore din cauza lipsei de oxigen a unuia dintre capete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News