Copiii timizi. Psiholog Georgeta Pânișoară, sfaturi pentru părinți ca cei mici să devină mai sociali: Trebuie să evităm compararea / video
Psihologul Georgeta Pânișoară a venit cu sfaturi pentru părinții ai căror copii se confruntă cu timiditatea.
Georgeta Pânișoară, psiholog, a fost invitată la emisiunea „Parenting 101“, unde a spus cum trebuie să procedeze părinții care au copii timizi:
„În cazul timidității există o componentă genetică, dar e mult mai mică de 50%. Chiar dacă noi suntem introverți, chiar dacă suntem timizi, ca adulți e nevoie să încercăm să facem ceva cu cei mici, pentru a rezolva problemele cu timiditatea. Totodată, trebuie să nu încercăm să-l facem pe copil din mega-timid, un mega-speaker al clasei.
Trebuie să îi găsim niște activități semi-individuale, în care acel copil să se simtă bine. Copilul, chiar dacă e timid când e mic, poate să ajungă un foarte bun IT-ist la maturitate, de exemplu. E vorba de un proces și de abilitățile de comunicare ce cresc de la o vârstă la alta. De asemenea, putem să creștem stima de sine, iar copilul se va dezvolta într-o direcție care părea imposibilă la vârste mai mici.
Copilul trebuie introdus în tot felul de activități care să-l ajute, dar nu forțat. Pledez foarte mult spre a vedea individualitatea copilului. I-aș invita pe părinți să-i ducă pe cei mici spre sporturi sau activități de echipă, pentru că acolo își vor dezvolta practic aceste abilități. Nu va comunica neapărat verbal, dar va învăța o dinamică a grupului, a mișcării. E important să meargă și la pregătire la engleză, de exemplu, dar să meargă și la activități de echipă“, a spus psihologul.
Georgeta Pânișoară: Copilul trebuie întrebat ce simte
„Dar ce se întâmplă dacă cel mic nu preferă să meargă la aceste activități, dacă evită contactul social, poate să devină o problemă?“, a întrebat jurnalistul Narcis Neagoe.
„Poate da, poate nu! Cheia este să-l întrebăm ce simte, să discutăm cu el, să nu-l blamăm non-stop. Trebuie să evităm compararea socială. Se vorbește peste tot de efectele negative ale comparării sociale. Normal că cel mic se va închide din ce în ce mai mult dacă vede că noi îl certăm că nu face ca ceilalți copii, că nu vorbește ca ceilalți copii.
E bine ca un copil timid să aibă un prieten și măcar o zi pe săptămână să interacționeze cu el. E bine să existe un echilibru, chiar dacă nu 50-50“, a mai spus, la DC News, psihologul Georgeta Pânișoară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News