Data publicării:

Copii decedați în condiții suspecte la Brașov. Poliția a deschis o anchetă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Tragedie într-o familie din Apața. Doi copii gemeni au murit în aceeași zi, la interval de câteva ore. 

Doi copii gemeni și-au pierdut viața astăzi, la interval de câtva ore. Este vorba despre un băiețel și o fetiță din Apața, județul Brașov. Părinții copiilor au fugit cu fata la spital după ce la primele ore ale dimineții băiatul a murit acasă. Din păcate, și fetița a decedat la spital. Nu se știe încă ce a dus la o asemenea tragedie, iar polițiștii au deschis o anchetă. 

”În această dimineață, în jurul orei 06:15, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apel la 112, cu privire la faptul că un copil în vârstă de 2 luni și 2 săptămâni a decedat în locuința sa din localitatea Apața, jud. Brașov. La fața locului a intervenit un echipaj medical care a constatat decesul, cadavrul fiind preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului”, au anunțat reprezentanții IPJ Brașov. 

Și sora lui geamănă a decedat

Ulterior, în jurul orei 16,00, IPJ Brașov a fost sesizat de către reprezentanți ai Spitalului de Copii Brașov cu privire la faptul că sora geamănă a minorului anterior menționat, a fost adusă la această unitate medicală în jurul orei 12:15, decedând la scurt timp.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că ambii minori au fost spitalizați la Spitalul de Copii Brașov în perioada 02.02.2020 - 11.02.2020. Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz - Postul de Poliție Apața efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel