Data actualizării:
Data publicării:

Consumatorii de produse financiar-bancare, afectați de pandemie. Ce măsuri ar putea fi luate la nivelul UE

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a participat la seminarul online "Good practices in debt advice" (”Bune practici în activitatea de consiliere a managementului datoriilor”), organizat de Comisia Europeană în colaborare cu CEPS. Ce măsuri ar putea fi luate în ceea ce îl privește pe consumatorul de servicii financiar-bancare.

"Pe 26.01.2021, s-a desfășurat seminarul online "Good practices in debt advice" (”Bune practici în activitatea de consiliere a managementului datoriilor”), organizat de Comisia Europeană în colaborare cu CEPS – Forum de dezbateri pe probleme europene de la Bruxelles.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a fost reprezentată la întâlnire, de Dana Munteanu, director al Directiei de Insolvență a Persoanelor fizice. În cadrul evenimentului, a fost prezentat modul în care pandemia de COVID 19 a influențat viata consumatorilor de produse financiar-bancare, în țările membre, si care sunt câteva direcții ce urmează a fi implementate la nivelul întregii Uniuni Europene.

S-a subliniat faptul că protecția consumatorului de servicii financiar-bancare va fi mult mai atent monitorizată, la nivel european, și se urmărește crearea unor mijloace de consiliere preventivă, astfel încât situațiile de risc financiar sau de imposibilitate de plată ale persoanelor fizice să fie tratate cu mai multă preocupare de către toate institutiile implicate", a transmis ANPC

"Punct de dezechilibru"

Concluziile oficialilor prezenți la întâlnire - Nils Behrndt, Director for Consumers at DG Just, Benoît Ehret, rprezentant Banque de France si Arjan Vliegenthart, NIBUD - au subliniat sustinerea Comisiei Europene pentru protecția consumatorilor și a nevoii de consolidare a mecanismelor societății actuale prin contribuția tuturor cetățenilor săi, precum și conștientizarea faptului că un consumator supraîndatorat, aflat într-o stare de vulnerabilitate, reprezintă un punct de dezechilibru ce se propagă în interiorul întregului sistem economic al unei țări.

Reintroducerea acestor persoane în viața activă a societății, prin crearea unor instrumente financiare transparente și educarea consumatorilor cu privire la utilizarea serviciilor financiar-bancare, în încercarea unui management cât mai bun al gradului de îndatorare a cetățenilor Uniunii, reprezintă priorități imediate pentru următoarea perioadă, în politica europeană obligată să gestioneze cât mai eficient întinderea și efectele crizei economice generate de cea medicală", a mai transmis ANPC.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel