Constantin: Tensiunea din USL a explodat
Președintele PC, Daniel Constantin, a declarat că tensiunile din USL s-au acumulat și au explodat. El a subliniat că este regretabil să fie văzute în ochii cetățenilor, care voiau altceva.
"Tensiunile din USL sunt regretabile văzute din ochii cetăţenilor, pentru că cetăţenii voiau altceva, mai ales acum, pe sfârşit de an, când toţi ne gândim la sărbători liniştite, la familie, la unitate. Sigur că noi, PC întotdeauna a încercat să ţină rolul de echilibru. Nu ştiu dacă mai putem să ţinem echilibru în faza în care s-a ajuns în momentul acesta", a afirmat Daniel Constantin, scrie Mediafax.
Daniel Constantin a subliniat că nu se va pronunța cu privire la o iminentă ruptură a USL, pentru că el va milita pentru unitatea Uniunii.
"În situaţia aceasta nu s-a ajuns de ieri, de la votul care a fost în plen sau de la alte lucruri întâmplate în ultimele zile. Practic, sunt lucruri care s-au acumulat în timp, tensiuni care s-a acumulat în timp, care probabil că nu au fost spuse sau gesturi care s-au făcut şi care, adunate, au creat această tensiune care a explodat iată, ieri, la votul cu privire la conducerea televiziunii", a explicat liderul PC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News