Data publicării:

Constantin Niță: România, primul stat pentru care CE a autorizat schema de ajutor de stat fără deschiderea unei investigații

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Constantin Niță a declarat că  România este primul stat membru al Uniunii Europene pentru care Comisia Europeană a adoptat decizia de autorizare a schemei de ajutor de stat fără deschiderea vreunei investigații.

România este primul stat membru al UE pentru care, în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020, publicate în luna aprilie 2014, Comisia Europeană a adoptat decizia de autorizare a schemei de ajutor de stat fără deschiderea vreunei investigații. Aprobarea schemei suport inițiate de Ministerul Economiei reprezintă o confirmare a necesității susținerii industriei europene în vederea păstrării competitivității marilor consumatori industriali. Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani, urmând a fi aplicată de la 1 decembrie 2014 până la 31 decembrie 2024, a declarat Constantin Niță.

Miercuri, în reuniunea Colegiului Comisarilor, s-a adoptat decizia de autorizare de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat prin care industria electrointensivă este parțial exceptată de la plata contribuției aferente promovării surselor regenerabile de energie.

Citește și: Constantin Niţă: Exploatarea gazelor de şist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor

Potrivit Comisiei Europene, schema notificată de Ministerul Economiei respectă normele UE privind ajutoarele de stat, în special noile Orientări ale Comisiei privind ajutoarele destinate protecției mediului și energiei.

Elaborarea schemei de sprijin a luat în considerare principiile enunțate în documentul elaborat de Comisia Europeană — Orientări privind ajutoarele pentru mediu și energie pentru perioada 2014-2020. Exceptarea se va realiza diferențiat, în funcție de electro intensitatea operatorilor economici: 85% în cazul unei electro intensități mai mari de 20%, 60% în cazul unei electro intensități de 10-20% și 40% în cazul unei electro intensități de 5-10%, potrivit Agerpres.

Schema include condiții suplimentare de eligibilitate pentru întreprinderi, respectiv aplicarea de măsuri de eficiență energetică și încheierea de parteneriate cu instituții de învățământ, aceasta contribuie la îmbunătățirea eficienței energetice și la reducerea decalajului dintre actualul nivel de pregătire a forței de muncă și cerințele pieței muncii.

Citește și: Constantin Niță: Candu Energy și China Nuclear Power Engineering au semnat acordul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Bugetul anual estimat al aplicării acestei scheme de sprijin este de circa 75 de milioane euro, pentru aproximativ 300 de beneficiari. Pentru aceasta schemă de ajutor de stat nu vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat, iar procedura de compensare a certificatelor verzi ce vor fi exceptate de la plată prin aplicarea acestei scheme pe o perioadă de 10 ani este stabilită de ANRE.

Industria energointensivă din România asigură circa 20% din consumul final brut de energie. Acest sector este și cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul anului 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă și indirect aproximativ 1.500.000.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel