Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Constantin Conțac, a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție.
Constantin Conțac a primit miercuri o sentință definitivă din partea magistraților instanței supreme, informează Digi24. De asemenea pentru fapte de corupție, a fost condamnat și fiul acestuia, Liviu Conțac. Fostul demnitar era deja încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Botoșani, iar acum, autoritățile au pus imediat în executare mandatul acestuia și al fiului său. În primă fază, magistrații au dispus în cazul lui Constantin Conțac o pedeapsă de doi ani cu suspendare, dar procurorii și inculpatul au făcut recurs împotriva acestei decizii. Fostul demnitar a fost acuzat de spălare de bani, fals în declarații și efectuare de operațiuni financiare în situație de incompatibilitate. Potrivit procurorilor DNA, dl. Conțac împreună cu fiul său , fost director al Direcției Județene de Drumuri și Poduri, au desfășurat afaceri cu bani publici constând în contracte de prestări de servicii având ca obiect activități de întreținere a drumurilor și transport material. El a fost trimis în judecată în 26 iunie 2007, în calitate de preşedintele al Consiliului Judeţean Botoşani, acţionar majoritar la SS Transporturi Auto SA, SC 99 CCC SA, Sc Con 2000 SA, SC 07 CCC SRL, pentru operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate prevăzute de art. 12 lit. a din Legea 78/2000, spălare de bani şi fals în declaraţii.
Constantin Conțac și-a depus luni candidatura în vederea obținerii unui loc de deputat în Colegiul 3 din Botoșani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor