Constanţa: Sute de turişti au ajuns, în sezonul estival, la Spitalul de Boli Infecţioase cu afecţiuni intestinale
Peste 2.000 de pacienţi s-au prezentat, în ultimele trei luni, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, dintre care sute de turişti, majoritatea acuzând afecţiuni intestinale în urma ingerării de alimente neconforme, a informat, luni, administraţia locală.
"Majoritatea cazurilor au fost provocate de afecţiuni intestinale, cel mai probabil, spun medicii, în urma consumului de alimente neconforme. Dintre cele 2.023 de persoane care s-au prezentat la Camera de Gardă din cadrul unităţii medicale în lunile iunie, iulie şi august, aproximativ 470 au fost din alte judeţe. 1.500 dintre cazurile înregistrate în sezonul estival au fost cauzate de afecţiuni intestinale, urmate de infecţii acute ale căilor respiratorii, varicelă, hepatita A, toxiinfecţii alimentare şi meningite", potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.
Conform sursei citate, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa este o unitate medicală modernă, dispune de 220 de paturi, cu secţie de Terapie Intensivă, laborator propriu şi farmacie. Pacienţii care se prezintă la Camera de Gardă trebuie să aibă la ei actul de identitate, cardul de asigurat şi/sau bilet de trimitere.
"În caz de nevoie, puteţi afla mai multe informaţii la numărul de telefon 0241.484.529 sau pe infectioaseconstanta.ro", se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News