Data publicării:

Constanţa: Poliţiştii au descoperit în port mii de ceasuri contrafăcute, într-un container sosit din China

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii din cadrul Serviciului Transporturi Maritime au ridicat, luni, mii de ceasuri contrafăcute, în valoare de aproximativ 141.000 de lei, dintr-un container sosit din China în zona de sud a Portului Constanţa, informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ).

Conform sursei citate, luni, 1 iulie, o echipă a Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (SPTM), împreună cu specialişti ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, au descoperit peste 13.400 de ceasuri de perete şi alte 250 de ceasuri de masă, purtând însemnul unei mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute, în timpul verificării unui container sosit din China, pentru o societate comercială din Bucureşti.

Bunurile, în valoare aproximativ 141.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel