Constanța. Zeci de bătrâni, PĂCĂLIȚI și AMENINȚAȚI. 9 persoane, reținute
Procurorii anticorupţie din Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, înşelăciune şi evaziune fiscală.
Victimele grupării au fost zeci de persoane în vârstă din judeţul Constanţa, care erau păcălite cu contracte avantajoase de reparare a acoperişurilor, apoi erau ameninţate să plătească sume mult mai mari pentru lucrările prestate.
Cum acționa grupul
Membrii grupului care acționau pe raza județului Constanța, inclusiv municipiul Constanța, racolau viitoarele victime (alese numai din categoria persoanelor de vârsta a treia) de cele mai multe ori prin intermediul unor pliante în care ofereau servicii de reparații la acoperișurile imobilelor.
Ca urmare a publicității create, membrii grupării erau contactați telefonic de victime care, crezând că discută cu reprezentanții unor societăți comerciale serioase, solicitau întâlniri/negocieri pentru realizarea unor lucrării de reparații la acoperișurile imobilelor.
Ulterior, la momentul încheierii contractului, de cele mai multe ori se percepea un avans din preț, iar în aceeași zi sau la termenul stabilit, se demarau lucrările de reparație/înlocuire/construire a acoperișului.
După decopertarea acoperișului, în special atunci când se aduceau materiale de construcții la locuințele victimelor, membrii grupării solicitau plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite inițial, cu titlu de tranșe din preț. Pentru a justifica diferențele de valoare între sumele convenite inițial și cele solicitate după decopertarea acoperișurilor, membrii grupării le explicau victimelor că prețul convenit iniţial și consemnat în contract nu includea și accesoriile sau că suprafața construită a fost mai mare etc.
Prețul devenea excesiv de mare
Prin această metodă, prețul solicitat pentru finalizarea lucrărilor devenea excesiv de mare în raport cu cel inițial convenit.
În mod firesc, beneficiarii lucrărilor refuzau să plătească aceste sume, moment în care intrau în rol acei membri ai grupării (se prezentau sub calități false de patroni ai unor firme) care aveau sarcina de a intimida victimele și de a le determina, prin amenințări directe sau voalate, fie cu acte de violență, fie cu lăsarea imobilelor decopertate sau cu luarea materialelor fixate pe acoperișuri, să plătească banii ceruți.
În cele din urmă, sub presiunea amenințărilor primite, victimele, a căror număr este estimat a fi de ordinul zecilor, acceptau să plătească sumele solicitate (care se ridicau în unele cazuri și la 23.000 euro). Pentru obținerea sumelor de bani cerute, victimele erau nevoite uneori să facă împrumuturi la bancă sau la diverse cunoștințe.
Cei 9 inculpați sunt prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News