Momentan nu a fost stabilită data la care urmează să fie analizate candidaturile, potrivit AGERPRES. În urma analizei, Secţia pentru judecători ar trebui să formuleze propunerea de numire în funcţie. Corina Alina Corbu a fost recent achitată definitiv de Instanţa supremă într-un dosar în care a fost judecată alături de magistraţii Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu, iar plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât reluarea activităţii sale în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ, după ce fusese suspendată, în iulie 2014, ca urmare a trimiterii în judecată.
Consiliul Superior al Magistraturii anunţa pe 23 mai declanşarea procedurii de ocupare a funcţiei de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Candidaturile au putut fi depuse până pe 12 iunie, urmând ca, în perioada 13 - 29 iunie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să verifice dacă cei înscrişi au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea. Proiectele de candidatură au fost publicate pe site-ul CSM în data de 18 iunie, iar până pe 2 iulie au fost verificate dosarele, pentru a se constata dacă îndeplinesc condiţiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare