Data publicării:

Consiliul Concurenței, adevărul despre importul de fructe și legume

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Economie
WhatsApp

Dragoş Vasile, consilier la Consiliul Concurenţei a spus care este motivul pentru care cumpărăm fructe și legume mai scumpe.

România importă fructe şi legume mai scumpe decât cele autohtone, întrucât producătorii români nu deţin echipamentele necesare pentru a putea livra pe piaţă cantităţile cerute, a declarat, luni, Dragoş Vasile, consilier la Consiliul Concurenţei.
"Una dintre problemele importante care preocupă statele membre se referă la preţuri. Se constată că, pe de o parte, sunt preţuri mari pentru consumatori şi, pe de altă parte, că sunt mici pentru fermieri. Este o problemă care e foarte preocupantă şi o îngrijorare temeinică", a afirmat Vasile, într-o conferinţă pe teme de profil.

Prețuri mai mici decât media europeană

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat piaţa şi a concluzionat că în România preţurile sunt mai mici decât media europeană.
"S-a constat, printre altele, că majorarea preţurilor la produsele alimentare este sub nivelul din Uniunea Europeană şi, în prezent, preţurile noastre sunt cam la nivelul de 60% din media europeană, ceea ce este o situaţie bună", a arătat el.
Oficialul Concurenţei a amintit că instituţia pe care o reprezintă nu analizează creşterea preţurilor în general, ci se uită la cazuri punctuale, care pot ridica semne de întrebare privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă.
"O problemă interesantă este şi cea legată de presiunea produselor alimentare din import. S-a constatat aici că există categorii unde nu este presiune din import, de exemplu la lapte, carne, vin, pâine, mezeluri. Însă, există şi o categorie de produse unde aprovizionarea se face majoritar din import, cum sunt legumele şi fructele, în condiţiile în care preţurile sunt mai mari decât ar fi la produsele româneşti", a susţinut Vasile.

Le lipsesc utilaje de sortare și de calibrare

 El a arătat că una dintre cauze este lipsa echipamentelor necesare pentru fermierii români.
"Care ar fi explicaţiile? Unele sondaje, realizate de retaileri, arată faptul că producătorii români încă nu au capacitatea de a îndeplini nişte standarde comerciale. Le lipsesc utilaje de sortare, de calibrare, nu au capacităţi de stocare. Toate acestea pot fi desigur corectate în timp prin creşterea capacităţii lucrătorilor de a respecta anumite standarde tehnice", a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă. 
Vasile a menţionat că, din 2016, consumatorii au la dispoziţie platforma Monitorul preţurilor, gestionată de Consiliul Concurenţei, unde pot urmări preţurile a 64 de categorii de alimente şi 128 de produse, iar datele sunt obţinute de la şase retaileri, de regulă, săptămânal.

"Până la finele acestui an, vom extinde platforma şi vor fi mai mulţi retaileri. De asemenea, vom extinde zona geografică şi cu alte regiuni din ţară, întrucât datele de acum sunt doar pentru Bucureşti şi Ilfov. Vrem să ajutăm consumatorul să ia decizii motivate şi, de asemenea, contăm pe o anumită presiune care să se exercite asupra magazinelor, presiune care poate să conducă la o reducere a preţurilor", a continuat oficialul Concurenţei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel