Consilierul lui Zelenski: Sunt foarte atașat de România. Cu siguranță vom pune capăt acestui război
Consilierul lui Volodimir Zelenski a vorbit despre situația de pe front, dar și despre ajutorul oferit de către România Ucrainei.
Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, a vorbit despre situația din țara sa, la un an după ce a fost atacată de Rusia, dar și despre sprijinul primit din partea României.
"Președintele Biden s-a aflat luni în vizită la Kiev. Ce înseamnă acest lucru pentru Ucraina?", l-a întrebat jurnalista de la Pro TV, Camelia Donțu, aflată în Ucraina, pe Mykhailo Podolyak.
"Această vizită a președintelui american pune în sfârșit capăt istoriei numite „marele război european”. Președintele Biden a remarcat că Federația Rusă sau Putin nu mai reprezintă un subiect de politică globală. În al doilea rând, președintele Biden a menționat că Ucraina va avea sprijinul deplin al lumii democratice în ansamblu, inclusiv al Statelor Unite și al Uniunii Europene, în ceea ce privește încheierea corectă a războiului. Iar sfârșitul corect al războiului, și Biden a subliniat-o încă o dată, este ca Federația Rusă să piardă. Iar în al treilea rând, este un aspect important, și anume că Ucraina va primi tot ce are nevoie pentru a duce acest război la bun sfârșit. Care sfârșit este o înfrângere a Federației Ruse", a spus Mykhailo Podolyak.
Mykhailo Podolyak: Primim ajutor în mod constant
"Când credeți că veți primi următoarea tranșă de arme promise de Occident?", a mai întrebat jurnalista.
"Primim (acest ajutor) în mod constant. Vrem doar să accelerăm viteza cu care obținem cele necesare pentru această etapă, să actualizăm subiectul legat de volumul livrărilor. Așa că astăzi vorbim despre creșterea livrărilor de muniție de calibru 155 sau dacă există obuze de calibru 152 sau 122. Acest lucru este foarte important pentru această etapă a războiului, deoarece Rusia folosește cantitatea maximă de armament. Și pentru distrugerea sa eficientă avem nevoie de anumite cantități de obuze.
În al doilea rând, accelerăm acordurile privind rachetele cu rază lungă de acțiune – cele de 150 km și mai mult. Acest lucru e necesar pentru a reduce cu 30-40% eficiența de luptă a armatei ruse la distanță, adică în locurile în care toată această resursă este concentrată. Am început deja să primim toate acestea, dar vrem totuși să grăbim procesele de obținere a vehiculelor blindate, pentru a sparge fortificațiile din teritoriile ocupate și a pătrunde în ele, pentru a le elibera", a spus Mykhailo Podolyak.
Ce pregătește Rusia la un an de la invazie?
"Ce credeți că pregătește Rusia, la un an de la invazie?", a întrebat Camelia Donțu.
"Cu siguranță, Rusia este o țară previzibilă și va folosi următoarele zile pentru a provoca anumite - să zicem - daune cu rachete Ucrainei. Ei pot folosi ceea ce a rămas din rachetele lor de croazieră, balistice, supersonice pentru a crea impresia că Rusia are anumite resurse pentru a distruge infrastructura civilă, infrastructura critică, civilii, centrul orașului marilor orașe, șamd.
Și au nevoie de asta, în primul rând, pentru componenta informațională (a confruntării). În al doilea rând, ca să proiecteze ideea de teamă întregii lumi – “vom ucide ucraineni, și o să vă fie frică de noi”. Asta va face Rusia zilele acestea. De asemenea, vor mai fi câteva declarații, va fi o intensificare a luptelor în estul țării - totul este clar pentru noi, vedem toate acestea, ne așteptăm și suntem pregătiți pentru asta", a răspuns Mykhailo Podolyak.
Mesaj pentru România
Întrebat ce mesaj are pentru poporul român, Mykhailo Podolyak a spus: "Sunt foarte atașat de România. Cred că e o țară care este în mod clar de partea Ucrainei. Voi, românii, înțelegeți cu siguranță natura acestui război și ce trebuie făcut pentru a transforma Europa într-un teritoriu sigur. Vreau doar ca românii să știe că avem o mare simpatie pentru ei, că nu suntem în război aici cu vreo Rusie abstractă. Că ne protejăm familiile, copiii, că vom ajunge cu siguranță la capăt, pentru că știm cine ne e alături.
Iar dacă avem alături oameni ca românii – poți lupta pentru asta, trebuie să lupți și trebuie să mori pentru asta. Cu siguranță vom pune capăt acestui război și ne-am dori foarte mult ca românii să rămână cu noi până la capăt. De aceea, asta va rămâne scris în manualele de istorie ale țărilor noastre".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News