Data publicării:

Consilierul lui Viktor Orban, mesaj CONTROVERSAT: Integrarea refugiaților este IMPOSIBILĂ

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Janos Lazar, a estimat miercuri la o manifestare electorală că integrarea refugiaţilor musulmani sau proveniţi din alte culturi este imposibilă, el susţinându-şi afirmaţia cu exemplul eşecului integrării romilor, transmite agenţia EFE. 

'De 60 de ani trăim împreună cu romii şi nici până în ziua de azi nu am putut să-i integrăm, ca să o spun clar. De altfel, cum am putea integra oameni care vin dintr-o altă lume şi o altă cultură, cu o altă identitate ?', a spus Janos Lazar la un miting electoral desfăşurat miercuri în localitatea Martely, în sudul Ungariei. Este 'o iluzie că pot fi integraţi, că vom fi prieteni şi că vor fi ca noi', a insistat şeful de cabinet al premierului Orban. 

Refugiații, băgați în cazărmi

Acesta din urmă, aflat în campanie electorală pentru legislativele din 8 aprilie, a vizitat joi oraşul Nagykanizsa şi a postat pe Facebook o înregistrare video în care a vorbit despre acelaşi subiect, afirmând, potrivit agenţiei MTI, că 'dacă le permitem migranţilor să intre în ţară va trebui să le asigurăm locuinţe', adăugând că în acel oraş situat în apropierea graniţei există cazărmi ale armatei ce pot găzdui migranţii intraţi în Ungaria, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel