"Direcţia asumată de PES se traduce prin crearea de locuri de muncă, politici mai bune în sănătate şi mediu, educaţie şi răspunsul la revoluţia digitală. Preocuparea noastră principală este să facem o politică inclusivă, modernă şi rezonabilă - să răspundem la nevoile cetăţenilor prin soluţii moderne, realiste şi moderate. Social-democraţia este singura opţiune reală pentru continuitatea construcţiei europene, cât timp este înţeleasă şi aplicată adecvat în fiecare ţară membră UE.
PSD construieşte în fiecare zi o Românie socială, pe baza unui program de guvernare ambiţios, prin care ne-am propus să reducem sărăcia şi să eliminăm mari nedreptăţi sociale. De aceea, suntem încrezători că 'un nou contract social pentru Europa', un reper valoric pentru toate statele membre UE, este extinderea firească a unor politici naţionale de succes," a afirmat Rovana Plumb, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de PSD.
"Avem datoria să ne adaptăm la vremurile în care trăim"
În ceea ce priveşte participarea social-democraţilor europeni la alegerile pentru Parlamentul European, preşedintele OFSD a comentat că "social-democraţii europeni au pierdut teren în ultimii ani în faţa popularilor europeni, care fac o politică de dreapta. La rândul lor, popularii europeni sunt depăşiţi în multe ţări şi înlocuiţi treptat de lideri cu viziuni naţionaliste şi chiar extremiste. Acesta este un pericol real pentru continuitatea proiectului european. Ca social-democraţi, avem datoria să ne adaptăm la vremurile în care trăim şi să venim cu o viziune în care orice european să se poată regăsi, fie că votează la Bucureşti, la Madrid sau la Berlin".
Vezi şi: CSM Bucureşti - Gyor. Meci de foc în Liga Campionilor. Live text
FCSB - Craiova. Teja: Avem toate atuurile să câştigăm
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă